Când pute în lift

Urăsc când pute în lift.

A colonie, a parfum de femeie, a transpirație, a gunoi, a dulce, a noroi.

Aseară, spre exemplu, mirosea a proful meu de meditații din generală. E un miros inconfundabil; bănuiesc că era administratorul pentru că liftul s-a oprit la etajul 1. Dar cum pot doi oameni să miroasă atât de asemenator?

Venea de fiecare dată cu un pulover din lână făcut de mână, croșetat adică. Verde închis. Intodeauna: vară, iarnă, primăvară, toamnă, ploaie, zăpadă, soare - era mereu transpirat și avea o cămașă pe dedesubt. Niciodată nu rămânea în cămașă. Cred că prefera să transpire. Mirosea a animal ținut într-o licoare de sare, mirosea a îmbâcseală, a amar, a sudoare stătută.

Eu și ai mei dezbăteam îndelung problema după ce pleca. Nu de alta, dar trebuia să țin geamul deschis vreo oră ca să se poată respira în cameră. Iarna, muream de frig - dar nu aveam ce să fac. Țineam geamul larg deschis și mă rugam să iasă mai repede duhoarea.

În fiecare săptămână, după ce pleca, mă gândeam cum îl suportă soția? Cum îl suportă copiii? Cum de nu îi spune nimeni nimic acasă? Avea copii mici, de obicei copiii mici spun adevărul – nu știu să fie diplomați; ei nu simțeau mirosul?

Sau poate când pleca de acasă era fresh. Venea la noi. Pe drum transpira. Stătea în propriul miros apoi ajungea acasă și intra direct în duș. Chiar și așa duhoarea rămâne - v-am zis. Dacă rămâne în lift de la parter la etajul 1 -  în mod cert rămâne și pe hol în drum spre toaletă. 

Vecinii. Vecinii ar fi trebuit să facă ceva.

Și atunci poate ar fi renunțat la puloverul peste cămașă. Chiar așa-când îl spăla? Nu l-am prea văzut cu alt pulover și stau acum să mă gândesc: când îl spăla? Cine îl spăla? Cum de nu rămânea mirosul impregnat în mașina de spălat?

Toate ca toate, dar ar trebui să existe lifturi cu aerisire.