miercuri, 5 octombrie 2011

Dekadens & accident in Floreasca

Cu Vava si cu Doru. Ne oprim pe pod la Floreasca sa admiram peisajul.

Racoare, luna, lac, nestea, barardi, covrigei, stixuri. Numai bine de filmat teaserul pentru lansarea clipului.

Dar nu.

La un moment dat se aude o busitura-bubuitura, se stinge lumina pe bulevard si incepe sa iasa fum.

Ne intoarcem. O masina busita. Eu am crezut ca e un camion. Se vede foc.

Pun mana pe mobil si sun la 112.

Vava fuge spre masina sa vada daca e cineva ranit.

- Alo, ati sunat la 112 care e urgenta?

Ii explic ca a avut loc un accident pe podul de la Floreasca, ca nu stiu cati sunt in masina, ca e foc, sa cheme pompierii si asa mai departe.

Ma apropii de masina. Fum si Foc. Vava vorbeste cu soferul. Ii zice sa iasa din masina sa nu ia foc. Soferul nu iese. Vava se duce dupa el. Focul creste. Miroase a benzina. Apuc sa filmez putin cu mobilul.

Sun din nou la 112.

- Alo, ati sunat la 112, ce urgenta aveti?

- Buna ziua (de fapt era noapte, dar cine sa mai stie?) am sunat mai devreme cu accidentul din Floreasca. Puteti sa le spuneti pompierilor sa se grabeasca? Ca focul e din ce in ce mai mare..

- Ati sunat si mai devreme?

- Daaa..

- Am anuntat deja, au pornit si pompierii si ambulanta si politia si descarcerarea. Cati oameni sunt in masina?

Ma apropii de Vava.

- Cati sunt?

Vava:

- Zice ca e singur. Si soferul nu iese din masina.

- E singur, doar soferul Auziti, focul creste din ce in ce mai tare. Puteti sa ii grabiti pe pompieri va rog?

Tipa imi zice: Asteptati putin.

Aud la telefon o voce de barbat: Da, deci am anuntat pe toata lumea, e pe drum, pompierii ajung imediat. O seara buna, la revedere.

Vava se duce dupa sofer. Ii tot zice sa iasa. El – probabil in stare de soc - nu se misca. Ii zic si eu sa iasa ca a luat masina foc. Trec minute bune, timp in care ne rugam de el sa iasa. Pana la urma se duce Vava si il ia de acolo. Vine dezorientat spre mine – un tip tanar cu camasa roz, sacou si pantaloni de stofa.

Eu: Esti bine? Vino incoace sa stai jos.

El: Nu pot sa cred, sunt un prost, sunt un idiot, cum am putut sa fac asa ceva?

Eu: Dar esti bine? Te-ai ranit?

Se tot ducea spre foc.

Eu: Vino incoace si calmeaza-te! Nu te mai apropia de foc.

El: Sunt un idiot, asta sunt!

Eu: Zi mersi ca nu ai patit nimic. Ce s-a intamplat?

El: Am bagat-o tare si…fusesem cu colegii la o bere, prima zi de facultate. Si am avut viteza si am intrat nu stiu cum, sunt un prost. Am baut si eu o bere si…

Vin AMBULANTA, POLITIA si DESCARCERAREA.

Focul era deja mare. Nici urma de pompieri.

Tipul imi cere mobilul. Da un telefon. “Da, vino repede pe pod la Floreasca, am facut accident, imi pare rau, imi pare rau, iarta-ma. Am baut si eu o bere si iarta-ma te rog.”

Adevarul e ca se simteau vapori de alcool.

Se tot ducea spre foc.

Eu: Heeeeei, VINO INAPOI! Am zis sa te intorci.

Ma duc dupa el si il aduc inapoi. Era ca intr-o transa.

Termina de vorbit la telefon.

Eu: Stai aici jos si calmeaza-te. Zi mersi ca esti viu, ca nu esti ranit si ca ai scapat cu bine. Si nu te mai apropia de FOC!

El: Dar mi-e ciuda ca sunt atat de prost, mergeam prea repede si am tras de volan.

Vine cineva de la ambulanta: Vino cu noi sa ne asiguram ca e totul in regula.

Focul creste.
Intr-un final, ajung si pompierii care pana atunci ocolisera podul pe partea cealalta.
Dureaza cateva minute bune pana sting focul.

Si ma intreb acum post-eveniment: daca nu eram noi acolo, tipul asta ar fi iesit din masina?

joi, 1 septembrie 2011

Ultima zi de vara

PROLOG:
Abia am asteptat sa ajung acasa ca sa scot pozele si sa ma uit la video.
Azi a fost una din zilele alea "imposibile", in care am zis de cateva ori "asta nu mi se poate intampla mie".

Sa vedem:
Ma duc sa ii duc rochia Isabelei (La Chatterie)&pantofii Pixie Shoes (pe care i-am folosit in clip) - avea nevoie de ei pentru o prezentare de moda.



Nu stiu exact cum e cu parcarea, asa ca las masina pe trecerea de pietoni, la umbra. In fata scarii vad un loc liber, dar imi e lene sa mai mut masina.
Urc sus. Rochia e patata, trebuie dusa la curatatorie. Aflu ca e una eco aproape, langa Carrefour Unirii. Dau sa plec.
Isa: Si pantofii?
Eu: I-am uitat in masina.

Cobor la masina. Vad 2 locuri de parcare libere. Ma gandesc sa o mut, dar imi zic ca o sa fac asta dupa ce duc pantofii.

Termin cu pantofii, cobor iar la masina, sa o mut de pe trecerea de pietoni. Toate locurile ocupate. Nu imi vine sa cred. Am lipsit cateva secunde.

Ma urc in masina. Caut alte locuri de parcare in zona. Gasesc unul in fata unui magazin. Parchez, apoi vad ca scrie "Va rugam nu parcati, zona de aprovizionare."
Imi zic: E deja pranz, care sunt sansele sa vina aprovizionarea?

Si fix atunci apare o masina mare in spatele meu care imi da flashuri. Nu pot sa cred, e masina de aprovizionare.

Plec si de acolo. Mai incerc un loc de parcare, dar e prea ingust.

Ma duc spre Kulturhaus. Ajung pe strada. Plin de masini pana in spate si parcarea full.
Dau sa intorc masina si vine un pusti la mine:
Pustiul: Doamnaaaa, vrei un loc de parcare?
Eu: Vreau, dar vad ca e plin.
Pustiul: NU, ca am eu un loc bun, mai in spate.
Eu: Unde mai in spate?
Pustiul: Veniti dupa mine!

Nu apuc sa mai zic nimic, ca incepe sa alerge in fata masinii. Merg dupa el. Fac dreapta, spre "impinge tava". Imi arata un loc, intre alte masini inghesuite.

Eu: Pai nu pot sa parchez aici, astia cum mai ies?
Pustiul: Nu doamna, ca au loc..
Eu: Pai mie imi e frica sa nu imi zgarie masina.

In timpul asta, incercam sa vorbesc la telefon cu fotograful Andrei Tanase, care ma sunase pentru prima data. L-am rugat sa sune in 5 minute, ca era haos cu parcarea.

Vine o fata:
Doamnaaaa, lasati-o aici pe raspunderea mea!! Eu raspund de masina! Hai lasati-o aici ca va ghidam noi!

Si in timpul asta apar langa ea un baietel, o fetita - ce mai, ditamai gasca si au incep (toti!) sa ma ghideze.
Vad pe bordul masinii o broscuta de plus. Ma gandesc ca oricum nu am de gand sa le dau bani, asa ca le-o pot oferi cadou.

Le zic: Nu am bani acum, dar luati broscuta asta.
Fetele, extaziate: MULTUMIM DOAMNAAAA!

Deschid portbagajul sa iau rochia si vad ca am mai multe reviste ambition.ro, asa ca ii intreb: Vreti niste reviste?

Fetele: Daaaaa, reviste, daaaa!

Le impart revistele. Si ii vad asa fericiti si entuziasmati, ca le zic: Hai ca va aduc ceva bun cand ma intorc. Ce vreti, napolitane, pufuleti?

Fata mai mare: Orice! Ce vreti dumneavoastra!

Incui masina, plec.
Merg ce merg si la capatul strazii ma trezesc cu fata mai mare dupa mine: Auziti, da luati ceva bun pentru mine si baiatu? Sau pentru toata lumea?
Eu: Iau o punga mai mare si mancati toti.

Imi amintesc de Andrei Tanase, asa ca il sun. Nu imi raspunde. Mai merg putin. Ma suna el. Dau sa raspund si chiar atunci, intra in mine o bicicleta cu viteza destul de mare si imi zboara geanta de pe umar. Intr-o fractiune de secunda, trag de geanta, ma redresez, ma uit spre biciclist - are casti in urechi. Nu schiteaza nimic si isi continua drumul. Raspund la telefon: Da, buna, tocmai a intrat o bicicleta in mine..de fiecare data cand vorbesc cu tine la telefon se intampla ceva ciudat, ma intreb ce urmeaza..

Termin cu rochia. Merg pe strada. Un cersetor lipit de un perete ia o gura de apa - ajung in dreptul lui - si fix atunci o scuipa pe jos - si pe piciorul meu. DE CE?!? (ca sa nu mai intreb DE CE sa iei o gura de apa ca sa o scuipi??)

Imi termin treburile si ma duc la Mega Image ca sa le cumpar copiilor ceva. Le iau napolitane si biscuiti. Ma indrept spre masina.
Din capatul strazii apar alergand dupa mine cu urale, ca dupa Mos Craciun. "Ce ne-ati adus, ce ne-ati adus?"
Le dau dulciurile. Sunt asa fericiti.
Ii intreb cum ii cheama.
Ana, Elena, tot Elena, Cristi, Florin, Alex
4 dintre ei sunt frati.

Ok, le zic, si acum..tre sa scot masina de aici. Oare reusesc?

Elena: Daaaa, o dati in fata de tot si o intoarceti acolo. Ne luati si pe noi cu masina? Pana la colt?
Eu: Cum adica?

Din raspunsurile lor imi dau seama ca nu au mai mers niciodata cu masina.

Fara sa ma gandesc, zic: "Da, hai inauntru."
Se inghesuie toti 5 la mine in masina. Fratele lor mai mare ramane afara.
"tu nu vrei?", il intreb.
"nu, eu stau aici."

dau sa intorc masina si trec milimetric de zidul magazinului. Tipul dinauntru se uita la mine, apoi la cei 5 copii inghesuiti in masina: "Da unde ii duceti?"

Eu: "Pana la colt."

Se uita nesigur la mine.

Pornim masina.
(foto1: Ana si Elena; foto 2: Ana, Elena, Florin, Elena)



Elena: Putem sa dam muzica tare?
Eu: Da, hai sa dam muzica tare.

Deschidem cele 2 geamuri si - cu muzica la maxim - inaintam.

Am filmat cele 50 de secunde de fericire

vineri, 26 august 2011

episodul cu JURNALUL

Cand eram in generala era o moda: sa ai jurnal.
Colegele mele isi cumparau acea agenda mica si roz (de cele mai multe ori) cu un lacat la fel de mic care avea o cheita.
Eu nu am avut aceasta agenda. Si nu aveam cum sa o cer parintilor sau bunicilor - ca m-ar fi intrebat ce vreau sa fac cu ea. Si care e rostul unui jurnal daca nu acela de a fi SECRET?

Totusi, colegele si vecinele mele aveau. TREBUIA sa am si eu.
Locuiam la bunici in perioada scolii generale si cotrobaiam frecvent prin sertare. Gaseam tot felul de albume, caiete vechi...si intr-o zi am gasit un carnetel mic cu pagini galbene. Foaie velina. Coperta maro dintr-un fel de imitatie de piele. Cu striatii. Imediat m-am gandit ca ala avea sa fie jurnalul meu. dar trebuia sa ii gasesc o acoperire.

Asa ca am inceput sa lipesc suprize de la gume de mestecat si tatuaje. Brusc, am devenit atat de pasionata, incat lipeam si dublurile, lipeam tot ce era autocolant, nu conta. Asa am introdus in familie carnetelul meu.

Bineinteles, de la jumatate incolo am inceput sa scriu in el. Scriam cam tot ce se intampla pe la scoala, despre intrigile din clasa care atunci pareau catastrofale, despre baietii pe care ii placeam, despre cei de care ma credeam indragostita, chestii de genul asta.
Am tot scris in el.

Il tineam in sertarul de jos sub un caiet vechi de geografie.
Am scris pana i-am terminat toate foile.

Intr-o dimineata -in vacanta - ma suna bunica mea.
La un moment dat ma intreaba: "Auzi, tu ai cumva un jurnal?"
Eu: "Cum adica?"
Ea: "Adica vezi ca mama ta citeste din el. Trebuie sa ii gasesti alt loc. Dar nu ii zice ca ti-am spus. M-am gandit ca sunt lucrurile tale personale..."
am inchis telefonul. soc!

[asta nu mi se poate intampla mie, asta nu mi se poate intampla mie(...); multa vreme am privit-o pe mama circumspect, gandindu-ma oare cat a apucat sa citeasca. ]

l-am luat din sertar, l-am ascuns bine si nu am mai scris niciodata in el.
acum mi-ar placea sa il gasesc, sa revad ce scriam in el.
dar l-am ascuns atat de bine, incat e de negasit.

later edit:
Dupa 3 ore si 24 de minute l-am gasit! tot intr-un sertar de jos(!) intr-un plic, intre niste felicitari de Craciun.
si nu ma mai satur de el. Uite ca chestia asta cu LISTA DE PRIETENI exista de pe atunci.











sâmbătă, 4 iunie 2011

Primul meu lesin

…a avut loc ieri dimineata. De fapt era pranz, dar ma simteam ca si cand ar fi fost dimi. Si de atunci tot am flashuri.

Ma trezesc la 8. Adorm la loc. Ma trezesc la 10. Adorm la loc. Ma trezesc la 11. Si chiar ma simt bine. Mananc niste biscuiti, saratele, beau niste apa. Gatul nu ma mai doare, febra nu am mai facut, e bine.

Pe la 15:00 iau 41 de la 1mai inspre mall sa ma vad cu B.

E foaaarte cald afara, abia adie vantul.

Ma urc. Aglomerat. Mi se face foarte cald. Nu am la mine nicio carte, asa ca incep sa imi fac vant cu mana, dar nu functioneaza. Simt nevoia sa stau jos. Si chiar cand gandesc asta, se elibereaza un loc langa mine.. care este luat repede si usor brutal de o batranica. Ma consolez cu gandul ca macar nu a fost luat de cineva tanar.

Imi e FOARTE cald si nu mai pot sta in picioare. Brusc mi se face greata. (Nu, nu in 41, nu in 41!-imi tot zic, dar greata nu asculta de referirile mele spatiale)

Ma aplec si stau pe vine. Degeaba. Oamenii se uita ciudat la mine. Ma gandesc ca poate chiar e canicula, dar atunci ceilalti oameni de ce nu au nimic? Mi se pare ca 41 merge extrem de incet, abia a ajuns la podul Grant. Ok, o sa cobor la Crangasi sa iau metroul. Macar acolo e racoare.

Se apropie Crangasi. Ma duc spre trepte. Simt un val de caldura. Greata. Val de caldura. Greata. In sfarsit SE DESCHID USILE! Pun piciorul pe prima treapta, pe a doua si BRUSC vad alb in fata ochilor si nu imi mai simt corpul. Simt cum ma clatin. Imi tiuie urechile. Printre tiuituri aud ca prin departare: Hei domnisoara, ce faci?! Alo, alo, va suiti pe mine?

Si nu reusesc sa vad nimic pentru ca totul e ALB. Nu imi simt picioarele. Asa ca blamajesc cu ultimele puteri: Cred ca mi s-a facut rau. (cam lung, dar nu mi-a venit o varianta mai scurta)

Si pentru cateva secunde mi se rupe filmul. Adica nu imi amintesc nimic.

Simt o mana si vad ca prin ceata o fata cu ochelari care ma ia de brat.

Am uitat sa zic: in timpul asta oamenii treceau prin mine, pe langa mine, fara sa faca NIMIC. Stiti cum e la Crangasi, coboara jumatate din 41. Ma gandesc: La naiba, astia or sa creada ca sunt beata, de asta nu vrea nimeni sa ma ajute!

Fata ma ajuta sa ma asez pe bancuta din statie. Eu dau sa ma asez (in continuare vedeam ALB).

Aud: Nu, nu aici, putin mai in spate. Ma dau mai in spate. Nu stiu cat ma mai tin picioarele. In sfarsit sunt jos – pe bancuta. Nu o vad, insa imi aud vocea infundat: Multumesc mult, multumesc mult de tot.

Apoi instinctiv imi proptesc capul intre maini, atarnand in jos si raman asa ceva vreme cu o senzatie profunda de greata, ameteala si tiuit de urechi.

Dupa niste timp (habar nu am cat a trecut), imi revine vederea. O sun pe B: Buna, cred ca am lesinat, nu mai ajung sa ne vedem.

B: Ai facut cadere de calciu, du-te la o farmacie si cere ceva.

Eu: Nu stiu daca ma tin picioarele pana la o farmacie.

Si chiar atunci vad vis-à-vis de mine o farmacie.

Mai stau vreo 5 minute si incep sa merg clatinadu-ma ca o drogata. Simt ca arat dubios, dar de data asta chiar nu am ce sa fac.

Intru in farmacie. Stiti cum turuie Ally McBeal cand e tensionata? Ei bine, eu eram de vreo 2 ori mai repezita+ametita, asa ca a iesit ceva de genul:

-Buna ziua, stiti, cred tocmai am facut o cadere de calciu, adica am vazut alb in fata ochilor, apoi am lesinat cateva secunde. Numai ca sunt sub tratament cu un antibiotic puternic, iau doza dubla de Klacid la 24 de ore si simt o amareala de ieri noapte si nu stiu exact de la ce ar putea sa fie. Ce credeti?(toate astea turuite fara pauza)

Tipa face ochii mari.

- E posibil sa fie de la antibiotic. Stati sa dau un telefon.

Se duce in spate.

Imi aduc aminte ca sunt deshidratata. Cer un pahar cu apa. Nu rece, ca ma doare gatul. Il beau pe nerasuflate. Mai cer unul. Se intoarce farmacista.

- Da, e posibil sa fie de la bila si ficat.

- Dar iau protectie.

- E antibioticul prea puternic.

- Si de-aia am lesinat?

- Cred ca da.

- Pai si ce pot sa fac?

- Stati sa vad daca mai am niste saruri…

Le cauta.

- Nu mai am.

- Deci ce pot sa iau?

- Un ceai care sa va elimine toxinele.

- Un ceai?!

- Da, de papadie.

- Ok. Deci nu am facut cadere de calciu?

- Nu cred, e de la bila. Trebuie sa schimbati antibioticul, e prea nociv.

Tot clatinandu-ma am ajuns pana acasa. Si nici acum nu stiu de la ce a fost, dar - macar - am schimbat antibioticul. Si nu - nu am mai iesit din casa de atunci. Si in toate secundele alea de alb care imi tot revin sub forma unor flashuri ma gandeam: asta nu mi se poate intampla mie! Asta nu mi se poate intampla mie! – si nu era ceva amuzant, ca pana acum..


joi, 21 aprilie 2011

La cersit de primavara

Eram la dus. Aud soneria. O data. De doua ori. De trei ori. Apoi in continuu plus batai in usa.
Ma sperii, zic ca s-a intamplat ceva urgent. Imi pun repede halatul pe mine si ma duc la usa. Nu ma mai uit pe vizor, deschid direct.

In fata mea, un tip mai tuciuriu la vreo 45 de ani cu 11 lei in mana.
Se uita la mine si zice sfarsit(+ragusit):
Doamna Lupescuuu..
(eu - mirata ca imi stie numele) Ce?

El: Doamnaaa Lupescuuuu...uite...
Si imi intinde 10 lei.

Ma gandesc ca poate are vreo datorie ceva si a incurcat usa.

El: Doamna Lupescu, n-aveti sa-mi dati si mie niste bani de Paste?
Si imi smulge aia 10 lei din mana.

Eu: Nu am bani la mine..

El: haideti doamna Lupescu ca dumneavoastra imi dati mereeeu.
(?!?!mentionez ca nu il mai vazusem pe omul asta in viata mea)

Eu: Imi pare rau, chiar nu am.

El: Haideti, macar o mie de lei, n-aveti o mie de lei?

Eu: (deja enervata, plus ca chiar nu aveam la indemana niciun ban. singurii bani erau foarte greeeu de accesat, undeva intr-o geanta aruncata probabil pe undeva prin dormitor) Da nu intelegi dom'ne ca nu am la mine? Nu am in casa, ce vrei sa fac??

El: Pai atunci altceva.. ca stiti vine Pastele, hai, nu vreti sa va mearga bine de Paste? Hai de sarbatori, faceti o fapta buna, dati-mi si mie o mie de lei, hai cautati o mie ca sigur aveti, o mie de lei, haideti!

Eu: Dom'ne sunt singura acasa, nu am bani la mine, nu am ce sa iti dau. Daca vrei iti dau ceva de mancare, vrei?

El: Da.

Ma duc spre bucatarie putin panicata sa nu cumva sa intre dupa mine in casa. Ma uit in frigider - nu prea aveam nimic.. pe masa fulgi de porumb, cereale, migdale...vad un croissant cu gem. Il iau p-ala si i-l duc.

El: Da ce e asta?

Eu: E un corm cu gem, nu am altceva..

El: (strambandu-se) Auzi, da niste bautura n-ai?

Eu: (deschid mai mult usa, ca sa ca sa vada baxurile de apa plata) NU vezi dom'le ca am numai apa plata, ce bautura vrei sa-ti dau?

El: Pai nu ai si tu sa-mi dai o bere, o tarie, ceva? Hai ca sa iti mearga bine de Paste!
(!!!!! nervii mei erau intinsi la maxim)

Eu: Nu am dom'ne nimic, doar apa daca vrei. Hai te rog frumos, lasa-ma..

Dau sa inchid usa, el o impinge la loc.

El: Auzi, da o rochita nu ai?

Eu: ?!?!?!??!?!

El: O rochita asa de fetita, nu ai sa imi dai?

Eu: Nu am dom'ne NICIO ROCHITA TE ROG FRUMOS DU-TE ODATA SI LASA-MA!!!

Si am incuiat usa.

vineri, 25 martie 2011

Cea mai proasta pizza: Vecchia Napoli

As putea sa incep "random" (asta ca sa nu zic "casual") cu cea mai retardata receptionista, cea mai proasta livrare, cea mai proasta dicutie telefonica, cele mai proaste ingrediente, cea mai gretoasa coca, cea mai fleasca pizza...dar ar fi urat.

Asa ca ma voi rezuma la o RELATARE. Sper sa ma tina nervii sa raman cat de cat obiectiva.
Contextul e EXTREM de simplu: Mie si lui R ne era FOARTE FOAME. Atat de foame incat am mancat in 2 minute o supa si nu am simtit nimic.

Am zis sa comandam (pentru ultima oara, mereu e ultima oara) o pizza. Varianta mai simpla ca asta nu exista. De obicei luam de la Trenta. Asa ca am vrut sa mai schimbam. Un prieten ne-a dat linkul asta http://www.vecchianapoli.ro/.

MOTOR!ACTIUNE!
Ne uitam prin lista interminabila de pizza si alegem in cele din urma Pizza Pazza. Insa WE HAVE A PROBLEM. Eu nu mananc ardei. (bine, nici maslinele nu imi sunt prea dragi).

Asa ca am schitat repede 2 scenarii:
1-sunam, comandam PAZZA, o rugam sa ne puna in loc de ardei - mozarella
2. sunam, daca nu vrea sa inlocuiasca ardeiul luam CAPRICIOSA cu topping de porumb.
2* - daca tiramisul e cu frisca naturala luam unul.

R formeaza numarul. O voce pitigaiata raspunde. Vocea pitigaiata rasuna in toata camera, desi telefonul nu era dat pe speaker.

Vocea pitigaiata: Buna ziua, spuneti.
(pauza. Fara introducere, fara numele pizzeriei, fara nimic)

R: Buna ziua, as dori sa fac o comanda, o pizza..
Nici n-apuca sa spuna ce pizza ca pe fundal incepe sa sune TARE o melodie. Nu se mai aude nimic.

Vocea pitigaiata: Aloo, alo, spuneti va rog! (melodia continua pe fundal, e un amestec intre NOKIA TUNE si MARIO)

R: O pizza PAZZA medie.. daca se poate in loc de ardei sa puneti mozarella.

Vocea pitigaiata: Auzi, putem sa punem mozarella in loc de ardei? (..) Nu putem sa punem, ca mozarella e mai scumpa decat ardeiul.

R se uita contrariat la mine.
Eu: Zi-i altceva, zi-i ...ciuperci.

R: Bine atunci puneti in loc de ardei...ciuperci. Asa se poate?

Vocea pitigaiata: Unde sa punem dom'ne ciuperci, ce nu v-ajunge, ca aveti destule ingrediente, ce va mai trebuie ciuperci? Alea au apa, atarna greu. Si-asa e cea mai mare pizza a noastra, ce nevoie mai aveti de ciuperci?

R se uita exasperat la mine. Eu ii fac semn sa nu mai puna nimic.

R: Lasati atunci, fara ardei da? Lasati-o doar fara ardei. Medie, blat subtire. Si tiramisu, e din frisca naturala?

Vocea pitigaiata: Nu dom'ne e cu oua, e cu ..il facem bine aicea la noi, n-aveti treaba, e bun-e facut ca lumea!

R: Bine, si un tiramisu.
Ii da adresa.

R: In cat timp ajunge comanda?
Vocea pitigaiata: 20-30 minute.

Asteptam.Trec 30 min. 40 min. Pe la 50 min apare tipul in fata blocului.
Ne aduce pizza& tiramisu.
Fara bon.
Fara servetele.
Fara tacamuri.(pentru tiramisu)

Noi-morti de foame.
ne repezim la cutie, o deschideeem... si simt cum ma apuca dracii.
PIZZA ERA PLINA DE ARDEI. PLINA.
si nu exagerez. ziceai ca e pizza cu ardei.

Poate nu s-a inteles: eram MORTI de foame.
CU ultimele puteri ne apucam sa scarmanam pizza ca sa dam la o parte ardeiul, macar pe bucatile mele.
Daaar stai asa. Ca ardeiul nu era numai la suprafata, era si sub mozarella taiat in bucatele mici.

Incepem sa mancam. Ciupercile nu aveau niciun gust. Carnaciorii erau gretosi, aluatul era uleios. Atat de uleios, incat curgea uleiul din felie pe cutia de pizza.
La colturi era aluat tare si crocant (prea uscat, chiar), iar la mijloc era aluat UD aproape nefacut.

Un esec total. Din toate punctele de vedere.

Asa ca feriti-va de Vecchia Napoli!

vineri, 25 februarie 2011

Facebook versus blog


De cand totul e atat de sincronizat pe facebook, nu mai scriu pe blog.
E un fapt. Vreau sa cred ca e o etapa trecatoare si ca o sa revin la povestit. Pentru ca mi se intampla in continuare lucruri cel putin dubioase.
Si pentru ca vreau sa fac un prim pas catre "renuntarea de facebook", iata ce am primit: