Pentru ca nu stiu sa zic NU

Stiam ca AZI nu o sa fie o zi ca toate celelalte.
In primul rand, m-am trezit prea tarziu, ceea ce a facut sa fiu in intarziere cu toate.
Apoi - fiindca am facut niste poze in frig si zapada cu doar o camasa de voal de pe mine.
Mai apoi, pentru ca am baut o licoare expirata din decembrie.
Dar surpriza a venit abia pe seara.

Eu - in intarziere - trec prin pasajul Universitatii, cu gand sa ies la TNB. Pe drum, un tip cu barba ma intreaba daca am o tigara. Ma intorc putin si vad un barbos semi-homeless, neingrijit, cat mine ca inaltime.
Ii zic: Nu fumez.
Trec cu greu printre protestatari si dupa primul semafor ma trezesc cu barbosul in dreptul meu.
- Si, ziceai ca nu fumezi.
Eu: Nu, nu fumez.
El: Stii, eu te stiu pe tine.

In tot timpul asta mergea alaturi de mine pe strada.
El: Te-am mai vazut. Si te-am recunoscut acum cand ai trecut. Mie stii, imi place parul natural. Dar tie iti vine atat de bine, parca ar fi natural. Nu e, nu?
Eu: E vopsit, dar il fac asa de mult.
El: Stii, eu de fapt am iesit ca vroiam sa merg la film. Dar am zis ca nu pot sa ma duc asa de unul singur.
Eu: Pai de ce? Ca la film oricum nu vorbesti cu nimeni, te uiti la ecran - nu?
El: Da, dar imi e urat sa merg asa singur. Tie iti place sa mergi la film? (nu a asteptat sa ii raspund) Ca eu am fost si aici la Scala, dar era cam scump. Dar tie ce filme iti plac?
Eu: Imi plac mai mult filmele europene, nu prea le gust p-astea de Hollywood.
El: Mda..

Imi dau seama ca nu a inteles.
Eu: Uite de exemplu imi plac filmele frantuzesti sau spaniole...
El: Aaaaa, chiar! Am vazut un film frantuzesc cu o actrita si semana asa cu dumneavoastra, numai ca avea breton.. Cum ii zice? Nu stiu cum o cheama dar era asa bruneta si avea breton si semana mult cu dumneavoastra. Dar la teatru mergeti? Va place?
Inaintam in continuare pe drumul dintre Universitate si C.A.Rosetti, care parea interminabil.

Eu: Da, chiar am fost recent la Odeon.
El: Aaaa, si eu am fost. Am vazut o piesa despre un priveghi, foarte frumoasa actrita principala.. Nu stiu cum o cheama dar era tare frumoasa. Si mi-a placut era asa, cu un priveghi..
Ajungem intr-un final la intersectia cu C. A. Rosetti.

Eu: Hai ca eu fac dreapta.
El: Pai si eu fac dreapta, hai ca va conduc.
Eu: Nu e nevoie.
El: Nu, ca oricum merg pe aici..
Eu: Pai si daca e asa scump la film si la teatru cum de te duci? Platesti biletul sau vorbesti la intrare sa te lase sa intrii?
El: Nu m-am gandit pan' acu sa vorbesc la intrare, da' e o idee buna. Chiar asa, vreau sa vad un film japonez. E pe 27 februarie, la cinema Favorit, stii care e?
Eu: Favorit? In Centru?
El: Da da da, langa politie, stai ca am pliantul la mine sa iti arat. Langa politia capitalei.
Incepe sa se scotoceasca prin geanta, eu ma grabeam; deja intarziasem si nu stiam cum sa plec mai repede.

Eu: Auzi, chiar ma grabesc. Lasa ca ma uit eu pe net si gasesc. Cum se numeste filmul?
El: E ceva japonez, ceva cu Hiroshima..
Eu: Hiroshima mon amour. Il stiu. E bun.
El: Uitati, am gasit pliantul. E si duminica si miercuri. La care vreti?
Eu: Cum adica?
El: Pai ati zis ca va place filmul, cand veniti duminica sau miercuri?

Eu ajung in fata la bistro Phillippe.
Eu: Am o intalnire aici. Incerc sa ajung duminica la film.
El: Perfect, ne vedem duminica! Stati mult aici?
Eu: (si mai confuza) Nu stiu cat stau, de ce??
El: Pai pot sa va astept aici afara.
Eu: O sa stau ceva timp, nu are sens.

Tipul de restaurant deja deschisese usa sa intru.
El: Pai oricum, eu ma duc in parcul Icoanei, mai stau pe acolo. O sa va astept acolo.
Eu: Chiar nu are sens, o sa stau mult aici.
El: Ma gasiti in parcul Icoanei.

(Later edit.)
Am uitat sa scriu finalul.
Am intrat la restaurant. Chelnerul m-a intrebat daca barbosul mi-a facut probleme, asa i-am povestit pe scurt  si am concluzionat "probabil e un om foarte singur". El s-a uitat la mine circumspect si nu a zis nimic.
Au trecut mai multe ore, apoi am chemat un taxi.
Si cand credeam ca seara s-a terminat, taximetristul (om robust, in toata firea) a inceput sa fredoneze melodii de Katy Perry si Natasha Bedingfield.

La Furat sau cum sa piui

Recunosc - de obicei atrag dupa mine tot felul de situatii. Poate pentru ca am parul verde, poate pentru ca intru repede in vorba cu necunoscuti, poate pentru ca ma impiedic des si vorbesc tare.
Dar de data asta - pe cuvant ca nu mai are legatura cu nimic din cele de mai sus.

Am fost sa imi cumpar geaca groasa pentru Canada. Evident ca toate magazinele au bagat deja colectiile de primavara, asa ca am dat numai peste culori pastel, camasi si fuste inflorate. In singurul magazin care mai avea geci (Tom Tailor, for the record) am gasit una rosie groasa si perfecta pentru ger. Am cumparat-o fara sa stau la discutii.
Apoi am inceput sa piui in diverse magazine. La inceput nu am stiut ce m-a lovit.

Azi-la ambasada Canadei am piuit din nou. Mi-am dat jos bratari, curele. Degeaba. Si atunci am vazut: uitasera sa imi scoata chestia-aia antifurt din plastic crem.
Tipul de la intrare s-a uitat ciudat la mine, eu am incercat o glumita de tipul "am furat-o", nu a prins gluma, am tacut si am iesit.

Ziua a continuat cu mine piuind in toate magazinele, asa ca am zis sa intru la Tina R sa imi scoata magnetul.
Nu aveam bonul la mine, ma vedeam deja suspecta de furat si plecand dezbracata de acolo, dar am zis sa incerc. Si - ca sa nu para ca am intrat doar pentru asta - am si cumparat un fel de rochie-vesta. Vanzatoarea a incercat sa imi scoata magnetul. Nu a mers.
"Stiti, imi zice, puteti sa mai incercati ceva daca aveti curaj."
Eu: "Cum adica?"
Ea: "Adica e mai riscant. Dar puteti sa dati cu foc pe partea cu magnetul, cu grija, si se desface."
Eu: "Nu, multumesc, cred ca prefer sa mai piui o perioada. Nu de alta, dar mi-e ca ii dau foc de tot.."
Am ras amandoua, m-am bucurat ca e asa sociabila, ne-am urat o seara frumoasa si am plecat.

Cand am iesit, am alunecat rau de tot pe gheata, aproape mi-a zburat punga din mana iar o tipa din spatele meu mi-a zis: "Sa stii ca eram pregatita sa te prind!". Trebuia sa imi dau seama ca e un semn, dar mie mi s-a parut amuzant si atat.

M-am oprit la Carrefour. Din nou aceeasi poveste cu piuitul.
Dupa ce am terminat cumparaturile m-am dus la BGS si i-am spus:
"Sa stiti ca o sa piuie cand voi iesi de aici. Uitati, am asta la geaca." (ii arat).

El: Pai cum? Nu v-au scos-o?
Eu: Pai au uitat..si acum nu prea mai am ce sa fac si nici nu am avut timp sa merg la magazinul de unde am luat-o.
Vanzatoarea: Pai ati plecat asa cu ea?
Eu: Da, am fugit cu ea pe mine direct din magazin.
Spre norocul meu, au gustat gluma.

El: Pai haideti sa incercam aici ca avem si noi aparat.
Eu ma pregatesc sa imi dau geaca jos.
El: Nu o mai dati jos, haideti asa.

Si ma strecor lipita de perete cu geaca ajungandu-mi la aparat. "Mai aproape, haideti mai aproape!", imi zice BGS-ul, pana ajung lipita intre el si perete. Per-fect.
"Nu merge", imi zice.
Eu: Lasati, asta e, o sa umblu asa o perioada.
El: Nununu, ca mai avem un aparat. Haideti si aici.
In tot timpul asta lumea si vanzatoarele se holbau la noi. Mi se parea ca totul se intampla in slow motion.
Povestea se repeta. Pozitia devine si mai incomoda.
El: Da, sa stiti ca e cu defect. Adica magnetul e defect, de-aia nu cred ca vi l-au scos, ca nu au putut...
Eu: Da nu mai bine mi-ar fi dat alta geaca?
Nu mi-a raspuns.

Acum tocmai ce am ajuns acasa. Si am deschis punga de la Tina R. Si am zis sa probez rochia-vesta.
Si ghici ce? Nici tipa de la Tina R nu mi-a scos magnetul antifurt.

ACUM SUNT DOI!!!

Si contrar aparentelor - povestea nu se termina aici.
Am incercat faza cu focul. Prima data cu o bricheta. Era flacara prea mare si am parlit cateva fire din puful ala. Asa ca am incercat cu un chibrit.
Si acum nu numai ca am innegrit magnetul, dar toata camera miroase a plastic ars.
Sunt curioasa cum o sa explic asta maine-daca dau peste alta vanzatoare decat cea de azi.
Ca tot e frig afara - numai bine de facut drumuri diametral opuse.

Tipul din Sibiu - 2012

De Revelion am fost la Sibiu si am stat cateva zile.
Toate bune si frumoase, pana cand intr-o zi ne-am oprit sa bem un vin fiert.
Ne faceam poze si deodata a aparut un tip langa noi si a inceput sa ne dea directive.
Totul a inceput cu "De unde sunteti?"
Noi: Din Bucuresti.
El, dezamagit: Aah...
Apoi situatia s-a complicat.
Si pentru ca mereu exista indoieli daca ceea ce scriu aici e adevarat sau nu - de data asta am versiunea video.
Ca sa vedeti cu ochii vostri.

Dekadens & accident in Floreasca

Cu Vava si cu Doru. Ne oprim pe pod la Floreasca sa admiram peisajul.

Racoare, luna, lac, nestea, barardi, covrigei, stixuri. Numai bine de filmat teaserul pentru lansarea clipului.

Dar nu.

La un moment dat se aude o busitura-bubuitura, se stinge lumina pe bulevard si incepe sa iasa fum.

Ne intoarcem. O masina busita. Eu am crezut ca e un camion. Se vede foc.

Pun mana pe mobil si sun la 112.

Vava fuge spre masina sa vada daca e cineva ranit.

- Alo, ati sunat la 112 care e urgenta?

Ii explic ca a avut loc un accident pe podul de la Floreasca, ca nu stiu cati sunt in masina, ca e foc, sa cheme pompierii si asa mai departe.

Ma apropii de masina. Fum si Foc. Vava vorbeste cu soferul. Ii zice sa iasa din masina sa nu ia foc. Soferul nu iese. Vava se duce dupa el. Focul creste. Miroase a benzina. Apuc sa filmez putin cu mobilul.

Sun din nou la 112.

- Alo, ati sunat la 112, ce urgenta aveti?

- Buna ziua (de fapt era noapte, dar cine sa mai stie?) am sunat mai devreme cu accidentul din Floreasca. Puteti sa le spuneti pompierilor sa se grabeasca? Ca focul e din ce in ce mai mare..

- Ati sunat si mai devreme?

- Daaa..

- Am anuntat deja, au pornit si pompierii si ambulanta si politia si descarcerarea. Cati oameni sunt in masina?

Ma apropii de Vava.

- Cati sunt?

Vava:

- Zice ca e singur. Si soferul nu iese din masina.

- E singur, doar soferul Auziti, focul creste din ce in ce mai tare. Puteti sa ii grabiti pe pompieri va rog?

Tipa imi zice: Asteptati putin.

Aud la telefon o voce de barbat: Da, deci am anuntat pe toata lumea, e pe drum, pompierii ajung imediat. O seara buna, la revedere.

Vava se duce dupa sofer. Ii tot zice sa iasa. El – probabil in stare de soc - nu se misca. Ii zic si eu sa iasa ca a luat masina foc. Trec minute bune, timp in care ne rugam de el sa iasa. Pana la urma se duce Vava si il ia de acolo. Vine dezorientat spre mine – un tip tanar cu camasa roz, sacou si pantaloni de stofa.

Eu: Esti bine? Vino incoace sa stai jos.

El: Nu pot sa cred, sunt un prost, sunt un idiot, cum am putut sa fac asa ceva?

Eu: Dar esti bine? Te-ai ranit?

Se tot ducea spre foc.

Eu: Vino incoace si calmeaza-te! Nu te mai apropia de foc.

El: Sunt un idiot, asta sunt!

Eu: Zi mersi ca nu ai patit nimic. Ce s-a intamplat?

El: Am bagat-o tare si…fusesem cu colegii la o bere, prima zi de facultate. Si am avut viteza si am intrat nu stiu cum, sunt un prost. Am baut si eu o bere si…

Vin AMBULANTA, POLITIA si DESCARCERAREA.

Focul era deja mare. Nici urma de pompieri.

Tipul imi cere mobilul. Da un telefon. “Da, vino repede pe pod la Floreasca, am facut accident, imi pare rau, imi pare rau, iarta-ma. Am baut si eu o bere si iarta-ma te rog.”

Adevarul e ca se simteau vapori de alcool.

Se tot ducea spre foc.

Eu: Heeeeei, VINO INAPOI! Am zis sa te intorci.

Ma duc dupa el si il aduc inapoi. Era ca intr-o transa.

Termina de vorbit la telefon.

Eu: Stai aici jos si calmeaza-te. Zi mersi ca esti viu, ca nu esti ranit si ca ai scapat cu bine. Si nu te mai apropia de FOC!

El: Dar mi-e ciuda ca sunt atat de prost, mergeam prea repede si am tras de volan.

Vine cineva de la ambulanta: Vino cu noi sa ne asiguram ca e totul in regula.

Focul creste.

Intr-un final, ajung si pompierii care pana atunci ocolisera podul pe partea cealalta.

Dureaza cateva minute bune pana sting focul.

Si ma intreb acum post-eveniment: daca nu eram noi acolo, tipul asta ar fi iesit din masina?

Ultima zi de vara

PROLOG:

Abia am asteptat sa ajung acasa ca sa scot pozele si sa ma uit la video.

Azi a fost una din zilele alea "imposibile", in care am zis de cateva ori "asta nu mi se poate intampla mie".

Sa vedem:

Ma duc sa ii duc rochia Isabelei (La Chatterie)&pantofii Pixie Shoes (pe care i-am folosit in clip) - avea nevoie de ei pentru o prezentare de moda.

Nu stiu exact cum e cu parcarea, asa ca las masina pe trecerea de pietoni, la umbra. In fata scarii vad un loc liber, dar imi e lene sa mai mut masina.

Urc sus. Rochia e patata, trebuie dusa la curatatorie. Aflu ca e una eco aproape, langa Carrefour Unirii. Dau sa plec.

Isa: Si pantofii?

Eu: I-am uitat in masina.

Cobor la masina. Vad 2 locuri de parcare libere. Ma gandesc sa o mut, dar imi zic ca o sa fac asta dupa ce duc pantofii.

Termin cu pantofii, cobor iar la masina, sa o mut de pe trecerea de pietoni. Toate locurile ocupate. Nu imi vine sa cred. Am lipsit cateva secunde.

Ma urc in masina. Caut alte locuri de parcare in zona. Gasesc unul in fata unui magazin. Parchez, apoi vad ca scrie "Va rugam nu parcati, zona de aprovizionare."

Imi zic: E deja pranz, care sunt sansele sa vina aprovizionarea?

Si fix atunci apare o masina mare in spatele meu care imi da flashuri. Nu pot sa cred, e masina de aprovizionare.

Plec si de acolo. Mai incerc un loc de parcare, dar e prea ingust.

Ma duc spre Kulturhaus. Ajung pe strada. Plin de masini pana in spate si parcarea full.

Dau sa intorc masina si vine un pusti la mine:

Pustiul: Doamnaaaa, vrei un loc de parcare?

Eu: Vreau, dar vad ca e plin.

Pustiul: NU, ca am eu un loc bun, mai in spate.

Eu: Unde mai in spate?

Pustiul: Veniti dupa mine!

Nu apuc sa mai zic nimic, ca incepe sa alerge in fata masinii. Merg dupa el. Fac dreapta, spre "impinge tava". Imi arata un loc, intre alte masini inghesuite.

Eu: Pai nu pot sa parchez aici, astia cum mai ies?

Pustiul: Nu doamna, ca au loc..

Eu: Pai mie imi e frica sa nu imi zgarie masina.

In timpul asta, incercam sa vorbesc la telefon cu fotograful Andrei Tanase, care ma sunase pentru prima data. L-am rugat sa sune in 5 minute, ca era haos cu parcarea.

Vine o fata:
Doamnaaaa, lasati-o aici pe raspunderea mea!! Eu raspund de masina! Hai lasati-o aici ca va ghidam noi!

Si in timpul asta apar langa ea un baietel, o fetita - ce mai, ditamai gasca si au incep (toti!) sa ma ghideze.

Vad pe bordul masinii o broscuta de plus. Ma gandesc ca oricum nu am de gand sa le dau bani, asa ca le-o pot oferi cadou.

Le zic: Nu am bani acum, dar luati broscuta asta.

Fetele, extaziate: MULTUMIM DOAMNAAAA!

Deschid portbagajul sa iau rochia si vad ca am mai multe reviste ambition.ro, asa ca ii intreb: Vreti niste reviste?

Fetele: Daaaaa, reviste, daaaa!

Le impart revistele. Si ii vad asa fericiti si entuziasmati, ca le zic: Hai ca va aduc ceva bun cand ma intorc. Ce vreti, napolitane, pufuleti?

Fata mai mare: Orice! Ce vreti dumneavoastra!

Incui masina, plec.

Merg ce merg si la capatul strazii ma trezesc cu fata mai mare dupa mine: Auziti, da luati ceva bun pentru mine si baiatu? Sau pentru toata lumea?

Eu: Iau o punga mai mare si mancati toti.

Imi amintesc de Andrei Tanase, asa ca il sun. Nu imi raspunde. Mai merg putin. Ma suna el. Dau sa raspund si chiar atunci, intra in mine o bicicleta cu viteza destul de mare si imi zboara geanta de pe umar. Intr-o fractiune de secunda, trag de geanta, ma redresez, ma uit spre biciclist - are casti in urechi. Nu schiteaza nimic si isi continua drumul. Raspund la telefon: Da, buna, tocmai a intrat o bicicleta in mine..de fiecare data cand vorbesc cu tine la telefon se intampla ceva ciudat, ma intreb ce urmeaza..

Termin cu rochia. Merg pe strada. Un cersetor lipit de un perete ia o gura de apa - ajung in dreptul lui - si fix atunci o scuipa pe jos - si pe piciorul meu. DE CE?!? (ca sa nu mai intreb DE CE sa iei o gura de apa ca sa o scuipi??)

Imi termin treburile si ma duc la Mega Image ca sa le cumpar copiilor ceva. Le iau napolitane si biscuiti. Ma indrept spre masina.

Din capatul strazii apar alergand dupa mine cu urale, ca dupa Mos Craciun. "Ce ne-ati adus, ce ne-ati adus?"

Le dau dulciurile. Sunt asa fericiti.

Ii intreb cum ii cheama.

Ana, Elena, tot Elena, Cristi, Florin, Alex

4 dintre ei sunt frati.

Ok, le zic, si acum..tre sa scot masina de aici. Oare reusesc?

Elena: Daaaa, o dati in fata de tot si o intoarceti acolo. Ne luati si pe noi cu masina? Pana la colt?

Eu: Cum adica?

Din raspunsurile lor imi dau seama ca nu au mai mers niciodata cu masina.

Fara sa ma gandesc, zic: "Da, hai inauntru."

Se inghesuie toti 5 la mine in masina. Fratele lor mai mare ramane afara.

"tu nu vrei?", il intreb.

"nu, eu stau aici."

dau sa intorc masina si trec milimetric de zidul magazinului. Tipul dinauntru se uita la mine, apoi la cei 5 copii inghesuiti in masina: "Da unde ii duceti?"

Eu: "Pana la colt."

Se uita nesigur la mine.

Pornim masina.

(foto1: Ana si Elena; foto 2: Ana, Elena, Florin, Elena)

Elena: Putem sa dam muzica tare?

Eu: Da, hai sa dam muzica tare.

Deschidem cele 2 geamuri si - cu muzica la maxim - inaintam.

Am filmat cele 50 de secunde de fericire

episodul cu JURNALUL

Cand eram in generala era o moda: sa ai jurnal.

Colegele mele isi cumparau acea agenda mica si roz (de cele mai multe ori) cu un lacat la fel de mic care avea o cheita.

Eu nu am avut aceasta agenda. Si nu aveam cum sa o cer parintilor sau bunicilor - ca m-ar fi intrebat ce vreau sa fac cu ea. Si care e rostul unui jurnal daca nu acela de a fi SECRET?

Totusi, colegele si vecinele mele aveau. TREBUIA sa am si eu.

Locuiam la bunici in perioada scolii generale si cotrobaiam frecvent prin sertare. Gaseam tot felul de albume, caiete vechi...si intr-o zi am gasit un carnetel mic cu pagini galbene. Foaie velina. Coperta maro dintr-un fel de imitatie de piele. Cu striatii. Imediat m-am gandit ca ala avea sa fie jurnalul meu. dar trebuia sa ii gasesc o acoperire.

Asa ca am inceput sa lipesc suprize de la gume de mestecat si tatuaje. Brusc, am devenit atat de pasionata, incat lipeam si dublurile, lipeam tot ce era autocolant, nu conta. Asa am introdus in familie carnetelul meu.

Bineinteles, de la jumatate incolo am inceput sa scriu in el. Scriam cam tot ce se intampla pe la scoala, despre intrigile din clasa care atunci pareau catastrofale, despre baietii pe care ii placeam, despre cei de care ma credeam indragostita, chestii de genul asta.

Am tot scris in el.

Il tineam in sertarul de jos sub un caiet vechi de geografie.

Am scris pana i-am terminat toate foile.

Intr-o dimineata -in vacanta - ma suna bunica mea.

La un moment dat ma intreaba: "Auzi, tu ai cumva un jurnal?"

Eu: "Cum adica?"

Ea: "Adica vezi ca mama ta citeste din el. Trebuie sa ii gasesti alt loc. Dar nu ii zice ca ti-am spus. M-am gandit ca sunt lucrurile tale personale..."

am inchis telefonul. soc!

[asta nu mi se poate intampla mie, asta nu mi se poate intampla mie(...); multa vreme am privit-o pe mama circumspect, gandindu-ma oare cat a apucat sa citeasca. ]

l-am luat din sertar, l-am ascuns bine si nu am mai scris niciodata in el.

acum mi-ar placea sa il gasesc, sa revad ce scriam in el.

dar l-am ascuns atat de bine, incat e de negasit.

later edit:

Dupa 3 ore si 24 de minute l-am gasit! tot intr-un sertar de jos(!) intr-un plic, intre niste felicitari de Craciun.

si nu ma mai satur de el. Uite ca chestia asta cu LISTA DE PRIETENI exista de pe atunci.

Primul meu lesin

…a avut loc ieri dimineata. De fapt era pranz, dar ma simteam ca si cand ar fi fost dimi. Si de atunci tot am flashuri.

Ma trezesc la 8. Adorm la loc. Ma trezesc la 10. Adorm la loc. Ma trezesc la 11. Si chiar ma simt bine. Mananc niste biscuiti, saratele, beau niste apa. Gatul nu ma mai doare, febra nu am mai facut, e bine.

Pe la 15:00 iau 41 de la 1mai inspre mall sa ma vad cu B.

E foaaarte cald afara, abia adie vantul.

Ma urc. Aglomerat. Mi se face foarte cald. Nu am la mine nicio carte, asa ca incep sa imi fac vant cu mana, dar nu functioneaza. Simt nevoia sa stau jos. Si chiar cand gandesc asta, se elibereaza un loc langa mine.. care este luat repede si usor brutal de o batranica. Ma consolez cu gandul ca macar nu a fost luat de cineva tanar.

Imi e FOARTE cald si nu mai pot sta in picioare. Brusc mi se face greata. (Nu, nu in 41, nu in 41!-imi tot zic, dar greata nu asculta de referirile mele spatiale)

Ma aplec si stau pe vine. Degeaba. Oamenii se uita ciudat la mine. Ma gandesc ca poate chiar e canicula, dar atunci ceilalti oameni de ce nu au nimic? Mi se pare ca 41 merge extrem de incet, abia a ajuns la podul Grant. Ok, o sa cobor la Crangasi sa iau metroul. Macar acolo e racoare.

Se apropie Crangasi. Ma duc spre trepte. Simt un val de caldura. Greata. Val de caldura. Greata. In sfarsit SE DESCHID USILE! Pun piciorul pe prima treapta, pe a doua si BRUSC vad alb in fata ochilor si nu imi mai simt corpul. Simt cum ma clatin. Imi tiuie urechile. Printre tiuituri aud ca prin departare: Hei domnisoara, ce faci?! Alo, alo, va suiti pe mine?

Si nu reusesc sa vad nimic pentru ca totul e ALB. Nu imi simt picioarele. Asa ca blamajesc cu ultimele puteri: Cred ca mi s-a facut rau. (cam lung, dar nu mi-a venit o varianta mai scurta)

Si pentru cateva secunde mi se rupe filmul. Adica nu imi amintesc nimic.

Simt o mana si vad ca prin ceata o fata cu ochelari care ma ia de brat.

Am uitat sa zic: in timpul asta oamenii treceau prin mine, pe langa mine, fara sa faca NIMIC. Stiti cum e la Crangasi, coboara jumatate din 41. Ma gandesc: La naiba, astia or sa creada ca sunt beata, de asta nu vrea nimeni sa ma ajute!

Fata ma ajuta sa ma asez pe bancuta din statie. Eu dau sa ma asez (in continuare vedeam ALB).

Aud: Nu, nu aici, putin mai in spate. Ma dau mai in spate. Nu stiu cat ma mai tin picioarele. In sfarsit sunt jos – pe bancuta. Nu o vad, insa imi aud vocea infundat: Multumesc mult, multumesc mult de tot.

Apoi instinctiv imi proptesc capul intre maini, atarnand in jos si raman asa ceva vreme cu o senzatie profunda de greata, ameteala si tiuit de urechi.

Dupa niste timp (habar nu am cat a trecut), imi revine vederea. O sun pe B: Buna, cred ca am lesinat, nu mai ajung sa ne vedem.

B: Ai facut cadere de calciu, du-te la o farmacie si cere ceva.

Eu: Nu stiu daca ma tin picioarele pana la o farmacie.

Si chiar atunci vad vis-à-vis de mine o farmacie.

Mai stau vreo 5 minute si incep sa merg clatinadu-ma ca o drogata. Simt ca arat dubios, dar de data asta chiar nu am ce sa fac.

Intru in farmacie. Stiti cum turuie Ally McBeal cand e tensionata? Ei bine, eu eram de vreo 2 ori mai repezita+ametita, asa ca a iesit ceva de genul:

-Buna ziua, stiti, cred tocmai am facut o cadere de calciu, adica am vazut alb in fata ochilor, apoi am lesinat cateva secunde. Numai ca sunt sub tratament cu un antibiotic puternic, iau doza dubla de Klacid la 24 de ore si simt o amareala de ieri noapte si nu stiu exact de la ce ar putea sa fie. Ce credeti?(toate astea turuite fara pauza)

Tipa face ochii mari.

- E posibil sa fie de la antibiotic. Stati sa dau un telefon.

Se duce in spate.

Imi aduc aminte ca sunt deshidratata. Cer un pahar cu apa. Nu rece, ca ma doare gatul. Il beau pe nerasuflate. Mai cer unul. Se intoarce farmacista.

- Da, e posibil sa fie de la bila si ficat.

- Dar iau protectie.

- E antibioticul prea puternic.

- Si de-aia am lesinat?

- Cred ca da.

- Pai si ce pot sa fac?

- Stati sa vad daca mai am niste saruri…

Le cauta.

- Nu mai am.

- Deci ce pot sa iau?

- Un ceai care sa va elimine toxinele.

- Un ceai?!

- Da, de papadie.

- Ok. Deci nu am facut cadere de calciu?

- Nu cred, e de la bila. Trebuie sa schimbati antibioticul, e prea nociv.

Tot clatinandu-ma am ajuns pana acasa. Si nici acum nu stiu de la ce a fost, dar - macar - am schimbat antibioticul. Si nu - nu am mai iesit din casa de atunci. Si in toate secundele alea de alb care imi tot revin sub forma unor flashuri ma gandeam: asta nu mi se poate intampla mie! Asta nu mi se poate intampla mie! – si nu era ceva amuzant, ca pana acum..