Taximetristul si covorul

"Cu toate ca ne certasem la un moment dat, pana la urma ne-am luat in brate si ne-am pupat. Ceva frumos. Lucruri de-astea nu cumperi asa oricand."

Trebuie sa va zic ca in ciuda tuturor lucrurilor incredibile care mi se intampla, eu nu prea am episoade cu taximetristi. Adica la mine functioneaza cam asa: ma urc in taxi-zic unde tre' sa ajung - platesc - ma dau jos. Nu vorbesc cu ei, nici ei cu mine - fapt ce a socat-o pe Oana Parache cu care am avut o sedinta foto ieri pentru LaChatterie.

Stati ca urmeaza si video, dar mai incolo.
Dupa ce m-am transformat intr-un fel de Marilyn Monroe prin mainile magice ale Ioanei Cristea & Iulian Urlan  am pornit impreuna cu Oana Parache spre parc. Si acum o sa scriu exact cum s-a intamplat.

Ca sa va imaginati: Eu - coafata-machiata-cu tenisi-si-geaca-de-piele; Oana-cu-multe-genti-de-fotograf-pulover-negru-blugi-proaspat-cumparati.
Ne urcam in primul taxi pe care il vedem la statia 1 decembrie 1918 (nu stiu cum se numeste strada).
Ii zicem unde mergem.
Taximetristul: Vai, sarumana, multumesc mult! Multumesc tare mult.

Eu ma uit la Oana; Oana se uita la mine, ne uitam la el - poate vorbea la telefon? NU-vorbea cu noi.

(Ulterior misterul s-a elucidat: nu avusese o cursa de 3 ore si se plictisea ingrozitor.)

Si aici incepe straniul pentru mine. Este primul taximetrist cu DISCURS pe care il intalnesc.
Ne povesteste cum a schimbat azi 3 covoare, cum sotiei lui nu i-au placut, s-au certat. Stie toate nuantele bej, cafeniu-urs-brun, culoarea untului, patratele roscate, dimensiuni. Vroia si el sa ii faca sotiei lui o surpriza de Paste asa ca s-a dus de dimineata si i-a luat un covor care ii placuse ei. Cand s-a intors cu el acasa, mare scandaaaaal: sotia il detesta. L-a dus inapoi. A luat altul mai simplu, mai bej, "ca o mocheta" - din nou acasa: DEZASTRU. Sotia ii face iar scandal ca nu e bun de nimic, ca nici un covor nu e in stare sa cumpere.

Dar i-o zice si el: "De ce nu ai mers cu mine? Aveai copil de alaptat sau ce?"

...toate astea l-au intristat rau, ne zice in continuare. Porneste pentru a 3a oara la magazin iar fata ii da banii inapoi pe covor... "aveam si bonul aveam tot, m-a vazut asa amarat si pana la urma cred ca i s-a facut mila de mine si mi-a dat banii inapoi."


Toata povestea pe larg in video-ul de mai jos. Cert e ca pana la urma s-au pupat si s-au impacat, ca asa le sta bine unor batrani trecuti de 60 de ani - "Doi batrani nebuni care se cearta si dup-aia se pupa."

SPOLER ALERT: protestul acestui taximetrist impotriva oamenilor bogati. "Mi-am propus sa traiesc mult. (...) sa fie ca un protest impotriva celor bogati."

+ la 5:15 aparem eu si Oana.

Prima data SINGURA

Prolog: Nu stiu cati dintre voi stiu, dar am mers 10 zile la Toronto sa cantam la Canadian Music Week (cu Dekadens).

La scurt timp dupa ce ne-am cazat si am vazut clasicele puncte turistice, am descoperit ca la 10 minute de hostel de afla Cartierul Chinezesc. Chinatown, in totalitate: cu produse made in Chine, muzica chinezeasca pe fundal, filme chinezesti, vanzatori-chinezi, cumparatori – chinezi si asa mai departe.

Joi 22 martie. Ziua in care avem concertul. 

Ne trezim si pornim spre Chinatown. Noi suntem singurii intrusi din cartier.

Intr-unul din magazine gasesc o mini-umbrela verde. Pentru cei nu stiu, am o slabiciune pentru umbrele. Asa ca nu rezist tentatiei si ma duc sa o platesc. (seara, am folosit-o la concert)

Vanzatoarea vorbeste o engleza stricata; ii dau banii. Ea se uita la mine, apoi la colega ei, ii spune ceva in limba materna apoi imi intinde un plic.

Cu aceeasi engleza stricata imi explica: are 2 bilete la balet, spectacolul incepe intr-o ora, ea si colega ei evident nu pot ajunge – asa ca mi le ofera mie. Gratis.

M-am blocat. Nu neaparat pentru ca mi le-a oferit, dar cu o zi inainte facusem mare tam-tam ca vreau sa merg la un spectacol de teatru, opera sau orice fel de performance made in Canada. Si toata lumea ma trimisese sa ma documentez pe net, nefiind la curent cu stagiunea din Toronto. Iar pe net nu gasisem mare lucru. Si acum mi se oferea - out of the blue - experienta mult dorita.

-         You need to hurry if you want to go, it will start soon, imi zice chinezoaica.

Ma dezmortesc din blocaj, ii multumesc indelung, iau biletele si merg inspre Four Seasons Centre of Performing Arts - http://www.coc.ca/aboutthecoc/fourseasonscentre.aspx

Pe drum, Jan imi zice “Iti dai seama ca la cate patesti tu, poate e o capcana si cine-stie-cine te asteapta pe scaun acolo. Poate aveau vreun rendez-vous cu mafioti. Sau poate e un spectacol d-asta numai cu chinezi. Si o sa fie direct – ASTA NU MI SE POATE INTAMPLA MIE.”

“Eu ma duc oricum. Nu vrei sa vii?”
“Nu. Dar daca ai probleme, da-mi un telefon.

Dintre toate zilele petrecute in Toronto, asta a fost singura in care nu ma machiasem. Purtam cizmele negre, colanti portocalii si o rochie neagra. Nu eram imbracata de “balet”, pe de alta parte era joi ora 14 - poate ca nici ceilalti nu avusesera timp sa se “gateasca”.

Ajung in fata centrului. Afara erau o multime de batrani eleganti. Eleganti – ca in filme. Dar nu imi pasa, trebuia sa vad spectacolul.

Ma uit pe bilet – dandu-mi seama ca fusesem atat de coplesita incat nici nu stiam la ce spectacol ma duceam. The Seagull-Cehov, 75$. Saptezeci si cinci de dolari??

Intru. Ii spun tipei ca am un bilet in plus, sa il ofere cuiva.

In continuare vad multi batrani, unii in scaun cu rotile, altii mai vioi, servind cafea si sampanie la bar. Ma plimb printre ei. Sunt cea mai tanara. Vad o tipa in slapi.  Poate ca pana la urma nu sunt cea mai nepregatita vestimentar pentru eveniment. Vad coliere opulente, bratari de aur, sacouri, barbati la costum, esarfe purtate drept sal.

Merg sa imi caut locul in sala. Stau la loja, foarte aproape de dreapta scenei.

               Dupa 7 minute, incepe spectacolul.

                                                                                      ***

A fost incredibil. Nu e o recenzie si nici nu vreau sa pun accentul pe asta, insa m-a impresionat. O recenzie canadiana gasiti aici http://tapeworthy.blogspot.com/2012/03/breath-of-fresh-air-seagull-ballet.html

                                                                                      ***   

Revenind. A fost prima data cand am mers singura la un spectacol. Pana acum nu concepeam sa merg singura la teatru, opera, balet, concerte – mi se parea ca TREBUIE sa mergi insotit. Dar iata ca a trebuit sa merg pana in Toronto ca sa scap de ideea asta preconceputa.

Daca ar fi sa rezum, as spune: 

Am iesit nemachiata in cartierul chinezesc din Toronto, iar vanzatoarea de la care am cumparat o mini umbrela mi-a facut cadou 2 bilete a cate 75$ la spectacolul de balet “Pescarusul”(Cehov) la care am mers pentru prima data in viata mea neinsotita. Si asta chiar ca nu mi se putea intampla mie!

Pentru ca nu stiu sa zic NU

Stiam ca AZI nu o sa fie o zi ca toate celelalte.
In primul rand, m-am trezit prea tarziu, ceea ce a facut sa fiu in intarziere cu toate.
Apoi - fiindca am facut niste poze in frig si zapada cu doar o camasa de voal de pe mine.
Mai apoi, pentru ca am baut o licoare expirata din decembrie.
Dar surpriza a venit abia pe seara.

Eu - in intarziere - trec prin pasajul Universitatii, cu gand sa ies la TNB. Pe drum, un tip cu barba ma intreaba daca am o tigara. Ma intorc putin si vad un barbos semi-homeless, neingrijit, cat mine ca inaltime.
Ii zic: Nu fumez.
Trec cu greu printre protestatari si dupa primul semafor ma trezesc cu barbosul in dreptul meu.
- Si, ziceai ca nu fumezi.
Eu: Nu, nu fumez.
El: Stii, eu te stiu pe tine.

In tot timpul asta mergea alaturi de mine pe strada.
El: Te-am mai vazut. Si te-am recunoscut acum cand ai trecut. Mie stii, imi place parul natural. Dar tie iti vine atat de bine, parca ar fi natural. Nu e, nu?
Eu: E vopsit, dar il fac asa de mult.
El: Stii, eu de fapt am iesit ca vroiam sa merg la film. Dar am zis ca nu pot sa ma duc asa de unul singur.
Eu: Pai de ce? Ca la film oricum nu vorbesti cu nimeni, te uiti la ecran - nu?
El: Da, dar imi e urat sa merg asa singur. Tie iti place sa mergi la film? (nu a asteptat sa ii raspund) Ca eu am fost si aici la Scala, dar era cam scump. Dar tie ce filme iti plac?
Eu: Imi plac mai mult filmele europene, nu prea le gust p-astea de Hollywood.
El: Mda..

Imi dau seama ca nu a inteles.
Eu: Uite de exemplu imi plac filmele frantuzesti sau spaniole...
El: Aaaaa, chiar! Am vazut un film frantuzesc cu o actrita si semana asa cu dumneavoastra, numai ca avea breton.. Cum ii zice? Nu stiu cum o cheama dar era asa bruneta si avea breton si semana mult cu dumneavoastra. Dar la teatru mergeti? Va place?
Inaintam in continuare pe drumul dintre Universitate si C.A.Rosetti, care parea interminabil.

Eu: Da, chiar am fost recent la Odeon.
El: Aaaa, si eu am fost. Am vazut o piesa despre un priveghi, foarte frumoasa actrita principala.. Nu stiu cum o cheama dar era tare frumoasa. Si mi-a placut era asa, cu un priveghi..
Ajungem intr-un final la intersectia cu C. A. Rosetti.

Eu: Hai ca eu fac dreapta.
El: Pai si eu fac dreapta, hai ca va conduc.
Eu: Nu e nevoie.
El: Nu, ca oricum merg pe aici..
Eu: Pai si daca e asa scump la film si la teatru cum de te duci? Platesti biletul sau vorbesti la intrare sa te lase sa intrii?
El: Nu m-am gandit pan' acu sa vorbesc la intrare, da' e o idee buna. Chiar asa, vreau sa vad un film japonez. E pe 27 februarie, la cinema Favorit, stii care e?
Eu: Favorit? In Centru?
El: Da da da, langa politie, stai ca am pliantul la mine sa iti arat. Langa politia capitalei.
Incepe sa se scotoceasca prin geanta, eu ma grabeam; deja intarziasem si nu stiam cum sa plec mai repede.

Eu: Auzi, chiar ma grabesc. Lasa ca ma uit eu pe net si gasesc. Cum se numeste filmul?
El: E ceva japonez, ceva cu Hiroshima..
Eu: Hiroshima mon amour. Il stiu. E bun.
El: Uitati, am gasit pliantul. E si duminica si miercuri. La care vreti?
Eu: Cum adica?
El: Pai ati zis ca va place filmul, cand veniti duminica sau miercuri?

Eu ajung in fata la bistro Phillippe.
Eu: Am o intalnire aici. Incerc sa ajung duminica la film.
El: Perfect, ne vedem duminica! Stati mult aici?
Eu: (si mai confuza) Nu stiu cat stau, de ce??
El: Pai pot sa va astept aici afara.
Eu: O sa stau ceva timp, nu are sens.

Tipul de restaurant deja deschisese usa sa intru.
El: Pai oricum, eu ma duc in parcul Icoanei, mai stau pe acolo. O sa va astept acolo.
Eu: Chiar nu are sens, o sa stau mult aici.
El: Ma gasiti in parcul Icoanei.

(Later edit.)
Am uitat sa scriu finalul.
Am intrat la restaurant. Chelnerul m-a intrebat daca barbosul mi-a facut probleme, asa i-am povestit pe scurt  si am concluzionat "probabil e un om foarte singur". El s-a uitat la mine circumspect si nu a zis nimic.
Au trecut mai multe ore, apoi am chemat un taxi.
Si cand credeam ca seara s-a terminat, taximetristul (om robust, in toata firea) a inceput sa fredoneze melodii de Katy Perry si Natasha Bedingfield.

La Furat sau cum sa piui

Recunosc - de obicei atrag dupa mine tot felul de situatii. Poate pentru ca am parul verde, poate pentru ca intru repede in vorba cu necunoscuti, poate pentru ca ma impiedic des si vorbesc tare.
Dar de data asta - pe cuvant ca nu mai are legatura cu nimic din cele de mai sus.

Am fost sa imi cumpar geaca groasa pentru Canada. Evident ca toate magazinele au bagat deja colectiile de primavara, asa ca am dat numai peste culori pastel, camasi si fuste inflorate. In singurul magazin care mai avea geci (Tom Tailor, for the record) am gasit una rosie groasa si perfecta pentru ger. Am cumparat-o fara sa stau la discutii.
Apoi am inceput sa piui in diverse magazine. La inceput nu am stiut ce m-a lovit.

Azi-la ambasada Canadei am piuit din nou. Mi-am dat jos bratari, curele. Degeaba. Si atunci am vazut: uitasera sa imi scoata chestia-aia antifurt din plastic crem.
Tipul de la intrare s-a uitat ciudat la mine, eu am incercat o glumita de tipul "am furat-o", nu a prins gluma, am tacut si am iesit.

Ziua a continuat cu mine piuind in toate magazinele, asa ca am zis sa intru la Tina R sa imi scoata magnetul.
Nu aveam bonul la mine, ma vedeam deja suspecta de furat si plecand dezbracata de acolo, dar am zis sa incerc. Si - ca sa nu para ca am intrat doar pentru asta - am si cumparat un fel de rochie-vesta. Vanzatoarea a incercat sa imi scoata magnetul. Nu a mers.
"Stiti, imi zice, puteti sa mai incercati ceva daca aveti curaj."
Eu: "Cum adica?"
Ea: "Adica e mai riscant. Dar puteti sa dati cu foc pe partea cu magnetul, cu grija, si se desface."
Eu: "Nu, multumesc, cred ca prefer sa mai piui o perioada. Nu de alta, dar mi-e ca ii dau foc de tot.."
Am ras amandoua, m-am bucurat ca e asa sociabila, ne-am urat o seara frumoasa si am plecat.

Cand am iesit, am alunecat rau de tot pe gheata, aproape mi-a zburat punga din mana iar o tipa din spatele meu mi-a zis: "Sa stii ca eram pregatita sa te prind!". Trebuia sa imi dau seama ca e un semn, dar mie mi s-a parut amuzant si atat.

M-am oprit la Carrefour. Din nou aceeasi poveste cu piuitul.
Dupa ce am terminat cumparaturile m-am dus la BGS si i-am spus:
"Sa stiti ca o sa piuie cand voi iesi de aici. Uitati, am asta la geaca." (ii arat).

El: Pai cum? Nu v-au scos-o?
Eu: Pai au uitat..si acum nu prea mai am ce sa fac si nici nu am avut timp sa merg la magazinul de unde am luat-o.
Vanzatoarea: Pai ati plecat asa cu ea?
Eu: Da, am fugit cu ea pe mine direct din magazin.
Spre norocul meu, au gustat gluma.

El: Pai haideti sa incercam aici ca avem si noi aparat.
Eu ma pregatesc sa imi dau geaca jos.
El: Nu o mai dati jos, haideti asa.

Si ma strecor lipita de perete cu geaca ajungandu-mi la aparat. "Mai aproape, haideti mai aproape!", imi zice BGS-ul, pana ajung lipita intre el si perete. Per-fect.
"Nu merge", imi zice.
Eu: Lasati, asta e, o sa umblu asa o perioada.
El: Nununu, ca mai avem un aparat. Haideti si aici.
In tot timpul asta lumea si vanzatoarele se holbau la noi. Mi se parea ca totul se intampla in slow motion.
Povestea se repeta. Pozitia devine si mai incomoda.
El: Da, sa stiti ca e cu defect. Adica magnetul e defect, de-aia nu cred ca vi l-au scos, ca nu au putut...
Eu: Da nu mai bine mi-ar fi dat alta geaca?
Nu mi-a raspuns.

Acum tocmai ce am ajuns acasa. Si am deschis punga de la Tina R. Si am zis sa probez rochia-vesta.
Si ghici ce? Nici tipa de la Tina R nu mi-a scos magnetul antifurt.

ACUM SUNT DOI!!!

Si contrar aparentelor - povestea nu se termina aici.
Am incercat faza cu focul. Prima data cu o bricheta. Era flacara prea mare si am parlit cateva fire din puful ala. Asa ca am incercat cu un chibrit.
Si acum nu numai ca am innegrit magnetul, dar toata camera miroase a plastic ars.
Sunt curioasa cum o sa explic asta maine-daca dau peste alta vanzatoare decat cea de azi.
Ca tot e frig afara - numai bine de facut drumuri diametral opuse.

Tipul din Sibiu - 2012

De Revelion am fost la Sibiu si am stat cateva zile.
Toate bune si frumoase, pana cand intr-o zi ne-am oprit sa bem un vin fiert.
Ne faceam poze si deodata a aparut un tip langa noi si a inceput sa ne dea directive.
Totul a inceput cu "De unde sunteti?"
Noi: Din Bucuresti.
El, dezamagit: Aah...
Apoi situatia s-a complicat.
Si pentru ca mereu exista indoieli daca ceea ce scriu aici e adevarat sau nu - de data asta am versiunea video.
Ca sa vedeti cu ochii vostri.

Dekadens & accident in Floreasca

Cu Vava si cu Doru. Ne oprim pe pod la Floreasca sa admiram peisajul.

Racoare, luna, lac, nestea, barardi, covrigei, stixuri. Numai bine de filmat teaserul pentru lansarea clipului.

Dar nu.

La un moment dat se aude o busitura-bubuitura, se stinge lumina pe bulevard si incepe sa iasa fum.

Ne intoarcem. O masina busita. Eu am crezut ca e un camion. Se vede foc.

Pun mana pe mobil si sun la 112.

Vava fuge spre masina sa vada daca e cineva ranit.

- Alo, ati sunat la 112 care e urgenta?

Ii explic ca a avut loc un accident pe podul de la Floreasca, ca nu stiu cati sunt in masina, ca e foc, sa cheme pompierii si asa mai departe.

Ma apropii de masina. Fum si Foc. Vava vorbeste cu soferul. Ii zice sa iasa din masina sa nu ia foc. Soferul nu iese. Vava se duce dupa el. Focul creste. Miroase a benzina. Apuc sa filmez putin cu mobilul.

Sun din nou la 112.

- Alo, ati sunat la 112, ce urgenta aveti?

- Buna ziua (de fapt era noapte, dar cine sa mai stie?) am sunat mai devreme cu accidentul din Floreasca. Puteti sa le spuneti pompierilor sa se grabeasca? Ca focul e din ce in ce mai mare..

- Ati sunat si mai devreme?

- Daaa..

- Am anuntat deja, au pornit si pompierii si ambulanta si politia si descarcerarea. Cati oameni sunt in masina?

Ma apropii de Vava.

- Cati sunt?

Vava:

- Zice ca e singur. Si soferul nu iese din masina.

- E singur, doar soferul Auziti, focul creste din ce in ce mai tare. Puteti sa ii grabiti pe pompieri va rog?

Tipa imi zice: Asteptati putin.

Aud la telefon o voce de barbat: Da, deci am anuntat pe toata lumea, e pe drum, pompierii ajung imediat. O seara buna, la revedere.

Vava se duce dupa sofer. Ii tot zice sa iasa. El – probabil in stare de soc - nu se misca. Ii zic si eu sa iasa ca a luat masina foc. Trec minute bune, timp in care ne rugam de el sa iasa. Pana la urma se duce Vava si il ia de acolo. Vine dezorientat spre mine – un tip tanar cu camasa roz, sacou si pantaloni de stofa.

Eu: Esti bine? Vino incoace sa stai jos.

El: Nu pot sa cred, sunt un prost, sunt un idiot, cum am putut sa fac asa ceva?

Eu: Dar esti bine? Te-ai ranit?

Se tot ducea spre foc.

Eu: Vino incoace si calmeaza-te! Nu te mai apropia de foc.

El: Sunt un idiot, asta sunt!

Eu: Zi mersi ca nu ai patit nimic. Ce s-a intamplat?

El: Am bagat-o tare si…fusesem cu colegii la o bere, prima zi de facultate. Si am avut viteza si am intrat nu stiu cum, sunt un prost. Am baut si eu o bere si…

Vin AMBULANTA, POLITIA si DESCARCERAREA.

Focul era deja mare. Nici urma de pompieri.

Tipul imi cere mobilul. Da un telefon. “Da, vino repede pe pod la Floreasca, am facut accident, imi pare rau, imi pare rau, iarta-ma. Am baut si eu o bere si iarta-ma te rog.”

Adevarul e ca se simteau vapori de alcool.

Se tot ducea spre foc.

Eu: Heeeeei, VINO INAPOI! Am zis sa te intorci.

Ma duc dupa el si il aduc inapoi. Era ca intr-o transa.

Termina de vorbit la telefon.

Eu: Stai aici jos si calmeaza-te. Zi mersi ca esti viu, ca nu esti ranit si ca ai scapat cu bine. Si nu te mai apropia de FOC!

El: Dar mi-e ciuda ca sunt atat de prost, mergeam prea repede si am tras de volan.

Vine cineva de la ambulanta: Vino cu noi sa ne asiguram ca e totul in regula.

Focul creste.

Intr-un final, ajung si pompierii care pana atunci ocolisera podul pe partea cealalta.

Dureaza cateva minute bune pana sting focul.

Si ma intreb acum post-eveniment: daca nu eram noi acolo, tipul asta ar fi iesit din masina?

Ultima zi de vara

PROLOG:

Abia am asteptat sa ajung acasa ca sa scot pozele si sa ma uit la video.

Azi a fost una din zilele alea "imposibile", in care am zis de cateva ori "asta nu mi se poate intampla mie".

Sa vedem:

Ma duc sa ii duc rochia Isabelei (La Chatterie)&pantofii Pixie Shoes (pe care i-am folosit in clip) - avea nevoie de ei pentru o prezentare de moda.

Nu stiu exact cum e cu parcarea, asa ca las masina pe trecerea de pietoni, la umbra. In fata scarii vad un loc liber, dar imi e lene sa mai mut masina.

Urc sus. Rochia e patata, trebuie dusa la curatatorie. Aflu ca e una eco aproape, langa Carrefour Unirii. Dau sa plec.

Isa: Si pantofii?

Eu: I-am uitat in masina.

Cobor la masina. Vad 2 locuri de parcare libere. Ma gandesc sa o mut, dar imi zic ca o sa fac asta dupa ce duc pantofii.

Termin cu pantofii, cobor iar la masina, sa o mut de pe trecerea de pietoni. Toate locurile ocupate. Nu imi vine sa cred. Am lipsit cateva secunde.

Ma urc in masina. Caut alte locuri de parcare in zona. Gasesc unul in fata unui magazin. Parchez, apoi vad ca scrie "Va rugam nu parcati, zona de aprovizionare."

Imi zic: E deja pranz, care sunt sansele sa vina aprovizionarea?

Si fix atunci apare o masina mare in spatele meu care imi da flashuri. Nu pot sa cred, e masina de aprovizionare.

Plec si de acolo. Mai incerc un loc de parcare, dar e prea ingust.

Ma duc spre Kulturhaus. Ajung pe strada. Plin de masini pana in spate si parcarea full.

Dau sa intorc masina si vine un pusti la mine:

Pustiul: Doamnaaaa, vrei un loc de parcare?

Eu: Vreau, dar vad ca e plin.

Pustiul: NU, ca am eu un loc bun, mai in spate.

Eu: Unde mai in spate?

Pustiul: Veniti dupa mine!

Nu apuc sa mai zic nimic, ca incepe sa alerge in fata masinii. Merg dupa el. Fac dreapta, spre "impinge tava". Imi arata un loc, intre alte masini inghesuite.

Eu: Pai nu pot sa parchez aici, astia cum mai ies?

Pustiul: Nu doamna, ca au loc..

Eu: Pai mie imi e frica sa nu imi zgarie masina.

In timpul asta, incercam sa vorbesc la telefon cu fotograful Andrei Tanase, care ma sunase pentru prima data. L-am rugat sa sune in 5 minute, ca era haos cu parcarea.

Vine o fata:
Doamnaaaa, lasati-o aici pe raspunderea mea!! Eu raspund de masina! Hai lasati-o aici ca va ghidam noi!

Si in timpul asta apar langa ea un baietel, o fetita - ce mai, ditamai gasca si au incep (toti!) sa ma ghideze.

Vad pe bordul masinii o broscuta de plus. Ma gandesc ca oricum nu am de gand sa le dau bani, asa ca le-o pot oferi cadou.

Le zic: Nu am bani acum, dar luati broscuta asta.

Fetele, extaziate: MULTUMIM DOAMNAAAA!

Deschid portbagajul sa iau rochia si vad ca am mai multe reviste ambition.ro, asa ca ii intreb: Vreti niste reviste?

Fetele: Daaaaa, reviste, daaaa!

Le impart revistele. Si ii vad asa fericiti si entuziasmati, ca le zic: Hai ca va aduc ceva bun cand ma intorc. Ce vreti, napolitane, pufuleti?

Fata mai mare: Orice! Ce vreti dumneavoastra!

Incui masina, plec.

Merg ce merg si la capatul strazii ma trezesc cu fata mai mare dupa mine: Auziti, da luati ceva bun pentru mine si baiatu? Sau pentru toata lumea?

Eu: Iau o punga mai mare si mancati toti.

Imi amintesc de Andrei Tanase, asa ca il sun. Nu imi raspunde. Mai merg putin. Ma suna el. Dau sa raspund si chiar atunci, intra in mine o bicicleta cu viteza destul de mare si imi zboara geanta de pe umar. Intr-o fractiune de secunda, trag de geanta, ma redresez, ma uit spre biciclist - are casti in urechi. Nu schiteaza nimic si isi continua drumul. Raspund la telefon: Da, buna, tocmai a intrat o bicicleta in mine..de fiecare data cand vorbesc cu tine la telefon se intampla ceva ciudat, ma intreb ce urmeaza..

Termin cu rochia. Merg pe strada. Un cersetor lipit de un perete ia o gura de apa - ajung in dreptul lui - si fix atunci o scuipa pe jos - si pe piciorul meu. DE CE?!? (ca sa nu mai intreb DE CE sa iei o gura de apa ca sa o scuipi??)

Imi termin treburile si ma duc la Mega Image ca sa le cumpar copiilor ceva. Le iau napolitane si biscuiti. Ma indrept spre masina.

Din capatul strazii apar alergand dupa mine cu urale, ca dupa Mos Craciun. "Ce ne-ati adus, ce ne-ati adus?"

Le dau dulciurile. Sunt asa fericiti.

Ii intreb cum ii cheama.

Ana, Elena, tot Elena, Cristi, Florin, Alex

4 dintre ei sunt frati.

Ok, le zic, si acum..tre sa scot masina de aici. Oare reusesc?

Elena: Daaaa, o dati in fata de tot si o intoarceti acolo. Ne luati si pe noi cu masina? Pana la colt?

Eu: Cum adica?

Din raspunsurile lor imi dau seama ca nu au mai mers niciodata cu masina.

Fara sa ma gandesc, zic: "Da, hai inauntru."

Se inghesuie toti 5 la mine in masina. Fratele lor mai mare ramane afara.

"tu nu vrei?", il intreb.

"nu, eu stau aici."

dau sa intorc masina si trec milimetric de zidul magazinului. Tipul dinauntru se uita la mine, apoi la cei 5 copii inghesuiti in masina: "Da unde ii duceti?"

Eu: "Pana la colt."

Se uita nesigur la mine.

Pornim masina.

(foto1: Ana si Elena; foto 2: Ana, Elena, Florin, Elena)

Elena: Putem sa dam muzica tare?

Eu: Da, hai sa dam muzica tare.

Deschidem cele 2 geamuri si - cu muzica la maxim - inaintam.

Am filmat cele 50 de secunde de fericire