Prolog: Nu stiu cati dintre voi stiu, dar am mers 10 zile la
Toronto sa cantam la Canadian Music Week (cu Dekadens).
La scurt timp dupa ce ne-am cazat si am vazut clasicele
puncte turistice, am descoperit ca la 10 minute de hostel de afla Cartierul
Chinezesc. Chinatown, in totalitate: cu produse made in Chine, muzica
chinezeasca pe fundal, filme chinezesti, vanzatori-chinezi, cumparatori –
chinezi si asa mai departe.
Joi 22 martie. Ziua in care avem concertul.
Ne trezim si pornim spre Chinatown. Noi suntem singurii intrusi din cartier.
Intr-unul din magazine gasesc o mini-umbrela verde. Pentru
cei nu stiu, am o slabiciune pentru umbrele. Asa ca nu rezist tentatiei si ma
duc sa o platesc. (seara, am folosit-o la concert)
Vanzatoarea vorbeste o engleza stricata; ii dau banii. Ea se
uita la mine, apoi la colega ei, ii spune ceva in limba materna apoi imi
intinde un plic.
Cu aceeasi engleza stricata imi explica: are 2 bilete la
balet, spectacolul incepe intr-o ora, ea si colega ei evident nu pot ajunge –
asa ca mi le ofera mie. Gratis.
M-am blocat. Nu neaparat pentru ca mi le-a oferit, dar cu o
zi inainte facusem mare tam-tam ca vreau sa merg la un spectacol de teatru,
opera sau orice fel de performance made in Canada. Si toata lumea ma trimisese
sa ma documentez pe net, nefiind la curent cu stagiunea din Toronto. Iar pe net
nu gasisem mare lucru. Si acum mi se oferea - out of the blue - experienta mult
dorita.
- You need to hurry if you want to go, it will
start soon, imi zice chinezoaica.
Ma dezmortesc din blocaj, ii multumesc
indelung, iau biletele si merg inspre Four Seasons Centre of Performing Arts - http://www.coc.ca/aboutthecoc/fourseasonscentre.aspx
Pe drum, Jan imi zice “Iti dai seama ca la
cate patesti tu, poate e o capcana si cine-stie-cine te asteapta pe scaun
acolo. Poate aveau vreun rendez-vous cu mafioti. Sau poate e un spectacol
d-asta numai cu chinezi. Si o sa fie direct – ASTA NU MI SE POATE INTAMPLA MIE.”
“Eu ma duc oricum. Nu vrei sa vii?”
“Nu. Dar daca ai probleme, da-mi un telefon.
“Nu. Dar daca ai probleme, da-mi un telefon.
Dintre toate zilele petrecute in Toronto,
asta a fost singura in care nu ma machiasem. Purtam cizmele negre, colanti
portocalii si o rochie neagra. Nu eram imbracata de “balet”, pe de alta parte
era joi ora 14 - poate ca nici ceilalti nu avusesera timp sa se “gateasca”.
Ajung in fata centrului. Afara erau o
multime de batrani eleganti. Eleganti – ca in filme. Dar nu imi pasa, trebuia
sa vad spectacolul.
Ma uit pe bilet – dandu-mi seama ca fusesem
atat de coplesita incat nici nu stiam la ce spectacol ma duceam. The
Seagull-Cehov, 75$. Saptezeci si cinci de dolari??
Intru. Ii spun tipei ca am un bilet in
plus, sa il ofere cuiva.
In continuare vad multi batrani, unii in
scaun cu rotile, altii mai vioi, servind cafea si sampanie la bar. Ma plimb
printre ei. Sunt cea mai tanara. Vad o tipa in slapi. Poate ca pana la urma nu sunt cea mai
nepregatita vestimentar pentru eveniment. Vad coliere opulente, bratari
de aur, sacouri, barbati la costum, esarfe purtate drept sal.
Merg sa imi caut locul in sala. Stau la loja, foarte aproape de dreapta scenei.
Dupa 7
minute, incepe spectacolul.
***
A fost incredibil. Nu e o recenzie si nici nu vreau sa pun accentul
pe asta, insa m-a impresionat. O recenzie canadiana gasiti aici http://tapeworthy.blogspot.com/2012/03/breath-of-fresh-air-seagull-ballet.html
***
Revenind. A fost prima data cand am mers singura la un
spectacol. Pana acum nu concepeam sa merg singura la teatru, opera, balet,
concerte – mi se parea ca TREBUIE sa mergi insotit. Dar iata ca a trebuit sa
merg pana in Toronto ca sa scap de ideea asta preconceputa.
Daca ar fi sa rezum, as spune:
Am iesit nemachiata in
cartierul chinezesc din Toronto, iar vanzatoarea de la care am cumparat o mini umbrela mi-a
facut cadou 2 bilete a cate 75$ la spectacolul de balet “Pescarusul”(Cehov) la
care am mers pentru prima data in viata mea neinsotita. Si asta chiar ca nu mi
se putea intampla mie!
Postări
