Haos: Bucuresti-Cluj

Caniculă.
Merg pe la Unirea, în soare. Fac cumpărături, mă duc la mașină să le las. Îmi amintesc că am uitat să cumpăr ceva. Intru la DM, vânzătoarea îmi zice:
 - Sunteți cântăreață cumva?
 - Da.
 - V-am văzut la tv, la Loto. parcă ziceați ceva că lucrați și în jurnalism, nu?
 - Da, la o revistă.
 Ne zâmbim. Plătesc. Plec.

  **
 La șinele de tramvai,o femeie urlă la telefon:
 - Nu mă umili! Nu mă UMILI! Nu mă mai umili am zis!
 și repetă.
 - Nu mă face așa, nu sunt bolnavă. Zi-mi că sunt bleagă dacă vrei dar nu NEBUNĂ! NU NEBUNĂ! NU NEBUNĂ!
 începe să țipe din nou.
 scot mobilul și înregistrez puțin. vreau să o țin minte.

 
**
Acum sunt în Cluj. Am mers cu mulți oameni dezbrăcați - abia apoi mi-am dat seama că era trenul care venea dinspre mare. Am avut lângă mine 2 fete de la Arhitectură care au vorbit nonstop. Nu cred că e vreun coleg din grupă pe care să nu îl fi menționat.
Ajung în gară. Frumos. Soare. Îmi iau 2 sticle de apă plată la jumătate, îmi pun căștile și încep să merg pe jos.

 
E prea devreme și sunt toate închise.
La un moment dat văd un Loto. Mă apropii. Ușa e deschisă. Intru.
Iau un bilet și pentru prima dată bifez numerele mele norocoase. Până acum puneam la nimereală sau extrăgeam din bolul lor niște numere. Bifez și la noroc 1 - îmi aminteam că așa se făcea.

 
 Mă duc la casă. 7,3 lei. îi dau 10 lei.
 - nu aveți 30 bani?
 - nu. am 50.
 - bine
 Îmi dă 3 lei înapoi.
 - ați mai jucat la Loto?
 - foarte rar.
 - că văd că ați bifat bine..
 - da, nu prea știu cum e cu codul ăla pentru Noroc.
 îmi explică. îmi arată exemple pe un panou.
 -participați la extragerea din noaptea asta.
 - și dacă e să câștig - pot ridica și din alt oraș premiul..nu?
 - dar de unde sunteți?
 - București. dar Clujul e orașul meu de suflet.
 
începem să vorbim despre asta. îmi spune că a vrut să studieze limbi străine, dar a picat așa că a ales să devină bibliotecar.
acum are 2 joburi: unul la Loterie până la 13:30 și unul la un cabinet de nutriție. a jucat mult timp tenis. îi plac filmele. a mers la tiff.
 
 îl întreb de nutriție.
 - la noi la cabinet vin de obicei profesoare sau cadre medicale supraponderale. iar nutriționistul le recomandă mure, afine, și carne doar de țară.
 - eu nu mai mănânc carne deloc de ceva vreme.
 - foarte bine, că asta din comerț are hormoni de creștere și e foarte nocivă. pe cât posibil - totul să fie de țară.
 - asta e imposibil.
-  să ții minte: cele mai nenorocite sunt produsele de patiserie. Să nu mai mănânci niciodată. Pun resturi de alimente habar nu ai ce mănânci de fapt.
 
 e din Bistrița. a făcut facultatea în Cluj, acum și-a mutat toată familia aici și se simte că acasă.
 
 - Ți-ar fi plăcut să faci facultatea la Cluj?
 - Da, cred, nu știu..
 
După ce mi-a spus unde pot mânca păstrăv cu legume și salată cu 11 lei, ne-am luat la revedere și am plecat. nu înainte de a se prezenta: Marius.
**

După ce am înconjurat statuia din centru de vreo 3 ori, ca într-un ritual ciudat - căutând cafeneaua mea preferată - mi-am dat seama că nu mai există. Aș fi putut să îmi dau seama de prima dată. Dar am tot căutat-o, Flowers - singura cafenea unde servesc espresso cu marțipan și frișcă. Serveau.

 
 Așa că acum stau că Corso-cafe - pentru că e singura de pe aici care are și net.

Beau apă plată cu lămâie de 0,75. Plănuiesc să cer ceva gen specialitatea casei din fructe sau cafea, dar îmi e frică să nu mă trezesc cu ceva imposibil de băut, imposibil de dulce sau de greu.

Trăiască diacriticele și oamenii frumoși!

Cum să nu iubești Stabucks Victoriei?

episodul 1(acum 1 lună):
Am mers cu Radu Tudoroiu să punem țara la cale.
După ce mi-am luat băutura (grande capucinno almond - ceea ce comand de obicei indiferent de anotimp), m-am dus să îmi pun scorțișoară.
Purtam o cămașă-rochie nou-nouță albă de la LaChatterie și eram hiper-atentă să nu cumva să vărs cafea pe mine. Am mers încet până la barul de condimente. NU am alunecat deși aveam niște platforme imense.

Am scos capacul și nici acum nu știu cum am vărsat toată cafeaua peste șervețele, scorțișoară, bar, podea. Am rămas ca o statuie, cu portofelul căzut pe bar holbându-mă la propria-mi cămașă. Fetele de la cafea strigau spre mine: Ia portofelul de acolo, ia-ți portofelul.
...dar eu eram axată să nu pătez cămașa și repetam obsesiv:
E prima dată când pun cămașa asta pe mine, nu pot să cred. Am fost atentă TOATĂ ziua. E prima dată...
Nu numai că personalul s-a amuzat, dar au mai făcut și glume pe seama întâmplării. Și mi-au făcut o altă băutură identică, deși fusese vina mea; nu mai zic de haosul de pe jos.

episodul 2(acum):
Mi-era super poftă de capucinno cu sirop de migdale. Așa că tot drumul mi-am repetat în gând că îmi iau cel mai mare pahar. Iar când am ajuns la casă am spus TALL.  (cel mai mic)
Plătesc, apoi mă uit la pahare și văd VENTI(cel mai mare). Întreb dacă se mai poate face ceva. Tipa schimbă paharul și comanda și nu mă lasă să mai plătesc. Zice: Lasă așa, suntem ok!
Mă uit la ea, scot o hârtie de 5 lei și îi zic: Păi și diferența de bani?
Ea: Nu e nicio diferență, lasă așa - am rezolvat.

Și acum sunt aici la Starbucks, scriu pe laptop și am un zâmbet imens pe toată fața.
Oamenii ăștia chiar știu ce fac.

(iar aici mă refer STRICT la Starbucksul de la Victoriei..pentru că am avut niște experiențe traumatizante în mod repetat la Starbucks-ul din Plaza.)

Chiar a fost teapa?

Sambata.16 iunie~20:20. Ma duc la Street Delivery. Nu gasesc loc de parcare.

Pana la urma o las in spatele Ateneului. In timp ce fac ultimele manevre, o tipa slaba, inalta si putin cocosata vine la mine la geamul masinii si blamajeste ceva intr-o engleza cu accent frantuzesc.

Ies din masina, fericita ca pot sa imi exersez franceza: Are you French?

Ea cu o voce lesinata: No, no.

Eu (confuza): Are you sure? Where are you from?

Ea: Slovenia.

Ma duc in fata masinii sa vad ce vrea de la mine.

Cu ochii in lacrimi si mana tremurata imi spune ca e terminata, ca nu stie ce sa mai faca. Ca a fost jefuita si trebuie sa ajunga la un workshop de psihologie la Iasi. Ca i-au furat tot: bani, carti de credit, portofel, in timp ce isi injecta insulina – si isi ridica bluza, imi arata intepaturile.

Ma uit la figura ei sa imi dau seama daca vorbeste serios. Dar pare terminata pe bune: cocosata, gatuita, arata de parca a plans, cu ochii mari si fata palida.

Imi spune ca e din Slovenia, ca la ea la ambasada e inchis, ca umbla pe strazi si ca nimeni nu o crede. Ca toti oamenii de pana acum i-au intors spatele si nici macar nu au ascultat-o, ca nu mai are nicio solutie, ca ii este super rusine ca umbla asa ca o cersetoare, dar ca are nevoie de 30 de euro ca sa ajunga la Iasi, sa plateasca nu stiu ce taxa.

Ca imi va returna banii imediat a doua zi, ca restul colegilor ei vor ajunge cu avionul, dar ca pana atunci ea trebuie sa plateasca acesti bani; e rusinata; isi cere scuze; e terminata; are palpitatii; nimeni nu o crede; imi multumeste ca m-am oprit sa vorbesc cu ea.

Ma uit atent la ea, o analizez sa ma prind daca minte sau nu.

Nu da niciun semn ca nu ar fi sincera, plus ca engleza ei nu suna a romana. Are un accent frantuzesc, am mai zis asta. De obicei romanii vorbesc engleza mai ruseste.

Ma uit la fata ei – nu pare romanca.

Ma gandesc ca si mie mi se intampla chestii incredibile si de multe ori oamenii nu ma cred, ma gandesc ca daca as fi intr-o tara si mi s-ar intampla asta probabil nu mi-ar da nimeni de pe strada bani. Ma gandesc ca are nevoie de ajutor. Si ma mai gandesc ca daca intr-adevar toata povestea e adevarata si eu nu o ajut – cine o sa o ajute? Ce o sa faca?

Asa ca scot portofelul si ii dau 100 ron.

Ca sa ma conving inca o data ca nu e o escrocherie, ii propun sa facem o poza impreuna. E de acord fara sa ezite – asta imi intareste ideea ca povestea e adevarata.

Continua sa imi povesteasca de Iasi, de psihologie, despre oamenii care nu o crezusera.

Aduc din torpedo un cd cu Dekadens si i-l fac cadou. Imi spune ca o sa il asculte cu drag, ca am salvat-o si ca GOD BLESS YOU – de mai multe ori.

Ii las numarul meu de telefon si numele ca sa imi trimita banii prin Western Union. Zice ca ma va suna urmatoarea zi intre 10-12.

Inainte sa plece imi aduc aminte ca imi spusese 30 de euro, iar eu ii dadusem 100 ron.  O intreb daca mai are vreun ban sa completeze. Spune nu. Asa ca mai scot inca 30 de lei si ii dau. Imi multumeste, zice iar God Bless You si imi spune ca imi va trimite banii in euro.

Imi scrie in agenda numele ei. Mi se pare ca suna cam dubios si ca are cam multe punctisoare, dar in fond – ce stiam eu despre Slovenia? Am fost o data, 1 zi, in Ljubljana si asta a fost tot.

Ne uram de bine, aproape ca ne luam in brate si pornesc spre Street Delivery fericita si implinita ca am ajutat un om. Radiam, pur si simplu. Ma intalnesc cu prietenii, le zic ce am patit, le arat poza cu tipa.

Liviu imi zice: NU pot sa cred!! Tipa asta umbla acum un an pe 1 mai si zicea ca e din Moldova si ca a fost jefuita!

Eu: Nu se poate sa fie aceeasi tipa, poate doar seamana..

Liviu: Iti zic sigur: EA E! Are o fata inconfundabila! S-a tinut dupa mine juma’ de drum – i-am zis ca nu am bani si tot insista: sa mergem la bancomat, sa mergem la bancomat.

Asta mi-a cam stricat karma. Toata seara am analizat limbajul ei verbal si nonverbal si tot nu am gasit semne ca ar fi mintit.

Am asteptat pana duminica, zisese ca ma suna intre 10-12. Nimic!

A trecut seara. S-a facut luni.

Tot nimic.

Si ma obsedeaza care a fost SENSUL acestei pacaleli - escrocherii pentru ca (din pacate?) la mine functioneaza principiul ala cu "everything happens for a reason". 

Mihai Plete Foto loveste din nou

Cine nu a auzit de "Mihai plete foto" trebuie sa citeasca primul meu contact cu el. Sa fie in loc de introducere:
http://andreea-verde.blogspot.ro/2008/04/fotograful-nebuuun.html
Asta se intampla in aprilie 2008.
Sa revenim la 2012
Primesc poza asta pe mail de la prietena mea Bia prin luna februarie.

O sun: Ce a mai facut de data asta?
Bia: A venit la cafeneaua din Afi. Si a incercat sa o convinga pe fata de la bar sa ii pozele nud in zapada. Deci...Mihai plete foto loveste din nou!
Eu: Pai si ce i-a mai zis?
Bia: S-a tinut de capul ei cam o ora, nu mai pleca de acolo. I-a tot zis cat de bine ar arata ea goala in zapada. Cica "Ai mai facut vreodata nud in zapada?" Ea i-a zis:"Nu!". Si el: "Pai si, nu vrei sa incerci cu mine?". L-a tot refuzat. El tot nu pleca. Si apoi i-a lasat bucata aia de hartie si a insistat sa il caute. Si cand am ajuns acolo si am vazut Mihai-plete-foto mi-am amintit instant de tine!
Asta se intampla in februarie.

***

// Cut to mai 2012. Gala Avanpremiere. Eu si Andreea Retinschi povesteam de una-alta. La un moment dat il vedem fix in fata noastra pe Mihai, ne intoarcem simultan una la cealalta si ne zicem (tot simultan evident): Plete foto?!?

Hai sa ii facem o poza, ii zic.
Andreea Retinschi isi scoate aparatul si imortalizeaza momentul.

Telefonul de dimineata

Acum 3 minute.
Suna mobilul. Numar necunoscut(mie).
Eu: - Alo!
Ea: Alo, cum sa iti zic buna ziua sau buna dimineata?
Eu: (Incercand sa imi dau seama cu cine vorbesc) Hai buna ziua.
Ea: Da' ce e cu tine?
Eu: Nimic..
Ea: Ce-i cu vocea asta? Ce ai patit?
Eu: Nimic...
Ea: Esti acasa? Abia te-ai trezit? Ai baut azi-noapte?
Eu: NU, lucrez.. Am destul de multa treaba..
Ea: Da' ce ai facut pana acum?
Eu: Am stat pe telefoane cu tipografia.
pauza. pauza. pauza.

Ea: Iiighhhh...cred ca am sunat gresit.

si imi inchide.

Si stau si ma intreb - cum mai poti sa suni gresit in ziua de azi? Adica inteleg cum era pe vremuri cu telefonul fix - mai greseai o cifra, mai suna in centrala, etc. Dar asta inca ramane o enigma.

Taximetristul de azi

Azi. Ora 11:30. Plec de la redactie cu Elena si ne urcam in taxi.

Elena: Si? Te simti mai bine?

Eu: Mmmmmm. Da.

Taximetristul izbucneste: Haha, asa fac si eu – ce naiba? Te simti bine? Pai ma simt ca dracu, cum naiba sa ma simt bine. Da nu pot sa raspund asa. Tre sa zic: da, ma simt mai bine. Ce bine? Ca merge totul ca naiba, fir-ar sa fie.

Radem toti 3. Eu si Elena incepem sa dam telefoanele zilnice de dimineata.

Apoi Elena ma intreaba: Si? Ai reusit sa mai mananci si tu ceva?

Eu: Nu. Nu am mai apucat.

Elena:  Adica tu iar n-ai mancat nimic de dimineata? Pai de asta esti asa terminata.

Pornim o usoara conversatie despre mancare, la care taximetristul participa rezervat.

Ajungem la destinatie.

Elena: Bon cu stampila, va rog.

Taximetristul: NU!

Noi ne uitam contrariate: Cum adica NU?

Taximetristul: Hehe, nu se poate. Va dau bon cu stampila doar daca promite domnisoara ca mananca ceva.

Radem din nou toti 3 si ii promit ca o sa mananc. (e ora 15:30 si inca nu am avut timp, dar macar am baut o cafea.) Mai zicem una alta-radem cu el, ne multumim reciproc ca ne-am imbunatatit ziua. Inainte sa ies din masina ii zic:

O singura chestie, ce zodie esti?

Taximetristul se blocheaza putin, apoi spune razand: Pai iti zic, dar de ce? Adica zi-mi de ce vrei sa stii!

Eu: Pai eu simt ca ai fi sagetator, pentru ca am avut o conexiune bizara si am ras tot drumul si pur-si-simplu sunt curioasa daca teoria mea e adevarata.

Taximetristul (se blocheaza apoi rade si imi intinde mana): Incantat de cunostinta, 13 decembrie!

Dau mana cu el si ii spun: Incantata de cunostinta, 16 decembrie!

Mai dam vreo 2-3 ture de ras, mai zicem una-alta despre cat de tari sunt sagetatorii, apoi ne dam jos din masina.

Cum sa canti in toaleta publica

Pe la 22:30 m-a chemat Klaus in Gradina la Verona.
Eram plecata de ceva vreme de acasa, asa ca desi aveam blugi si geaca, purtam sandale in picioare.
Am ajuns. Evident stateam la masa afara: eu, Klaus si Robi.
Dupa o limonada de ananas rece ca gheata, combinata cu picaturi de ploaie si vant destul de rece am decis ca nu mai rezist.
Le zic: Hai sa plecam! Mor de frig.
Ei: Da' stai sa terminam berile.
Tocmai ce comandasera cate o noua bere, era ultima comanda.
Dardaiam de frig, asa ca am hotarat: "Ma duc la toaleta si va astept acolo."

Ajunsa in toaleta - m-am dat cu ruj, m-am fatait de colo-colo, am fredonat melodii, m-am spalat de vreo 2 ori pe maini. Baietii nu veneau. Am descoperit un geam care dadea chiar in gradina. Radeau de mama focului si nu se grabeau deloc cu berile alea.

Am iesit pe hol si am inceput sa cant - sa cant tot ce imi trecea prin minte, adica le inventam pe loc.

Nu stiu cat timp a trecut sau daca se auzea de afara.

La un moment dat au intrat baietii. Nu m-am oprit din cantat asa ca Klaus a scos aparatul si a inregistrat.
Melodia e compusa pe loc acolo in toaleta, de aceea nu stiu cata coerenta au versurile.

Pentru ca nu stiu sa zic NU

Stiam ca AZI nu o sa fie o zi ca toate celelalte.
In primul rand, m-am trezit prea tarziu, ceea ce a facut sa fiu in intarziere cu toate.
Apoi - fiindca am facut niste poze in frig si zapada cu doar o camasa de voal de pe mine.
Mai apoi, pentru ca am baut o licoare expirata din decembrie.
Dar surpriza a venit abia pe seara.

Eu - in intarziere - trec prin pasajul Universitatii, cu gand sa ies la TNB. Pe drum, un tip cu barba ma intreaba daca am o tigara. Ma intorc putin si vad un barbos semi-homeless, neingrijit, cat mine ca inaltime.
Ii zic: Nu fumez.
Trec cu greu printre protestatari si dupa primul semafor ma trezesc cu barbosul in dreptul meu.
- Si, ziceai ca nu fumezi.
Eu: Nu, nu fumez.
El: Stii, eu te stiu pe tine.

In tot timpul asta mergea alaturi de mine pe strada.
El: Te-am mai vazut. Si te-am recunoscut acum cand ai trecut. Mie stii, imi place parul natural. Dar tie iti vine atat de bine, parca ar fi natural. Nu e, nu?
Eu: E vopsit, dar il fac asa de mult.
El: Stii, eu de fapt am iesit ca vroiam sa merg la film. Dar am zis ca nu pot sa ma duc asa de unul singur.
Eu: Pai de ce? Ca la film oricum nu vorbesti cu nimeni, te uiti la ecran - nu?
El: Da, dar imi e urat sa merg asa singur. Tie iti place sa mergi la film? (nu a asteptat sa ii raspund) Ca eu am fost si aici la Scala, dar era cam scump. Dar tie ce filme iti plac?
Eu: Imi plac mai mult filmele europene, nu prea le gust p-astea de Hollywood.
El: Mda..

Imi dau seama ca nu a inteles.
Eu: Uite de exemplu imi plac filmele frantuzesti sau spaniole...
El: Aaaaa, chiar! Am vazut un film frantuzesc cu o actrita si semana asa cu dumneavoastra, numai ca avea breton.. Cum ii zice? Nu stiu cum o cheama dar era asa bruneta si avea breton si semana mult cu dumneavoastra. Dar la teatru mergeti? Va place?
Inaintam in continuare pe drumul dintre Universitate si C.A.Rosetti, care parea interminabil.

Eu: Da, chiar am fost recent la Odeon.
El: Aaaa, si eu am fost. Am vazut o piesa despre un priveghi, foarte frumoasa actrita principala.. Nu stiu cum o cheama dar era tare frumoasa. Si mi-a placut era asa, cu un priveghi..
Ajungem intr-un final la intersectia cu C. A. Rosetti.

Eu: Hai ca eu fac dreapta.
El: Pai si eu fac dreapta, hai ca va conduc.
Eu: Nu e nevoie.
El: Nu, ca oricum merg pe aici..
Eu: Pai si daca e asa scump la film si la teatru cum de te duci? Platesti biletul sau vorbesti la intrare sa te lase sa intrii?
El: Nu m-am gandit pan' acu sa vorbesc la intrare, da' e o idee buna. Chiar asa, vreau sa vad un film japonez. E pe 27 februarie, la cinema Favorit, stii care e?
Eu: Favorit? In Centru?
El: Da da da, langa politie, stai ca am pliantul la mine sa iti arat. Langa politia capitalei.
Incepe sa se scotoceasca prin geanta, eu ma grabeam; deja intarziasem si nu stiam cum sa plec mai repede.

Eu: Auzi, chiar ma grabesc. Lasa ca ma uit eu pe net si gasesc. Cum se numeste filmul?
El: E ceva japonez, ceva cu Hiroshima..
Eu: Hiroshima mon amour. Il stiu. E bun.
El: Uitati, am gasit pliantul. E si duminica si miercuri. La care vreti?
Eu: Cum adica?
El: Pai ati zis ca va place filmul, cand veniti duminica sau miercuri?

Eu ajung in fata la bistro Phillippe.
Eu: Am o intalnire aici. Incerc sa ajung duminica la film.
El: Perfect, ne vedem duminica! Stati mult aici?
Eu: (si mai confuza) Nu stiu cat stau, de ce??
El: Pai pot sa va astept aici afara.
Eu: O sa stau ceva timp, nu are sens.

Tipul de restaurant deja deschisese usa sa intru.
El: Pai oricum, eu ma duc in parcul Icoanei, mai stau pe acolo. O sa va astept acolo.
Eu: Chiar nu are sens, o sa stau mult aici.
El: Ma gasiti in parcul Icoanei.

(Later edit.)
Am uitat sa scriu finalul.
Am intrat la restaurant. Chelnerul m-a intrebat daca barbosul mi-a facut probleme, asa i-am povestit pe scurt  si am concluzionat "probabil e un om foarte singur". El s-a uitat la mine circumspect si nu a zis nimic.
Au trecut mai multe ore, apoi am chemat un taxi.
Si cand credeam ca seara s-a terminat, taximetristul (om robust, in toata firea) a inceput sa fredoneze melodii de Katy Perry si Natasha Bedingfield.

La Furat sau cum sa piui

Recunosc - de obicei atrag dupa mine tot felul de situatii. Poate pentru ca am parul verde, poate pentru ca intru repede in vorba cu necunoscuti, poate pentru ca ma impiedic des si vorbesc tare.
Dar de data asta - pe cuvant ca nu mai are legatura cu nimic din cele de mai sus.

Am fost sa imi cumpar geaca groasa pentru Canada. Evident ca toate magazinele au bagat deja colectiile de primavara, asa ca am dat numai peste culori pastel, camasi si fuste inflorate. In singurul magazin care mai avea geci (Tom Tailor, for the record) am gasit una rosie groasa si perfecta pentru ger. Am cumparat-o fara sa stau la discutii.
Apoi am inceput sa piui in diverse magazine. La inceput nu am stiut ce m-a lovit.

Azi-la ambasada Canadei am piuit din nou. Mi-am dat jos bratari, curele. Degeaba. Si atunci am vazut: uitasera sa imi scoata chestia-aia antifurt din plastic crem.
Tipul de la intrare s-a uitat ciudat la mine, eu am incercat o glumita de tipul "am furat-o", nu a prins gluma, am tacut si am iesit.

Ziua a continuat cu mine piuind in toate magazinele, asa ca am zis sa intru la Tina R sa imi scoata magnetul.
Nu aveam bonul la mine, ma vedeam deja suspecta de furat si plecand dezbracata de acolo, dar am zis sa incerc. Si - ca sa nu para ca am intrat doar pentru asta - am si cumparat un fel de rochie-vesta. Vanzatoarea a incercat sa imi scoata magnetul. Nu a mers.
"Stiti, imi zice, puteti sa mai incercati ceva daca aveti curaj."
Eu: "Cum adica?"
Ea: "Adica e mai riscant. Dar puteti sa dati cu foc pe partea cu magnetul, cu grija, si se desface."
Eu: "Nu, multumesc, cred ca prefer sa mai piui o perioada. Nu de alta, dar mi-e ca ii dau foc de tot.."
Am ras amandoua, m-am bucurat ca e asa sociabila, ne-am urat o seara frumoasa si am plecat.

Cand am iesit, am alunecat rau de tot pe gheata, aproape mi-a zburat punga din mana iar o tipa din spatele meu mi-a zis: "Sa stii ca eram pregatita sa te prind!". Trebuia sa imi dau seama ca e un semn, dar mie mi s-a parut amuzant si atat.

M-am oprit la Carrefour. Din nou aceeasi poveste cu piuitul.
Dupa ce am terminat cumparaturile m-am dus la BGS si i-am spus:
"Sa stiti ca o sa piuie cand voi iesi de aici. Uitati, am asta la geaca." (ii arat).

El: Pai cum? Nu v-au scos-o?
Eu: Pai au uitat..si acum nu prea mai am ce sa fac si nici nu am avut timp sa merg la magazinul de unde am luat-o.
Vanzatoarea: Pai ati plecat asa cu ea?
Eu: Da, am fugit cu ea pe mine direct din magazin.
Spre norocul meu, au gustat gluma.

El: Pai haideti sa incercam aici ca avem si noi aparat.
Eu ma pregatesc sa imi dau geaca jos.
El: Nu o mai dati jos, haideti asa.

Si ma strecor lipita de perete cu geaca ajungandu-mi la aparat. "Mai aproape, haideti mai aproape!", imi zice BGS-ul, pana ajung lipita intre el si perete. Per-fect.
"Nu merge", imi zice.
Eu: Lasati, asta e, o sa umblu asa o perioada.
El: Nununu, ca mai avem un aparat. Haideti si aici.
In tot timpul asta lumea si vanzatoarele se holbau la noi. Mi se parea ca totul se intampla in slow motion.
Povestea se repeta. Pozitia devine si mai incomoda.
El: Da, sa stiti ca e cu defect. Adica magnetul e defect, de-aia nu cred ca vi l-au scos, ca nu au putut...
Eu: Da nu mai bine mi-ar fi dat alta geaca?
Nu mi-a raspuns.

Acum tocmai ce am ajuns acasa. Si am deschis punga de la Tina R. Si am zis sa probez rochia-vesta.
Si ghici ce? Nici tipa de la Tina R nu mi-a scos magnetul antifurt.

ACUM SUNT DOI!!!

Si contrar aparentelor - povestea nu se termina aici.
Am incercat faza cu focul. Prima data cu o bricheta. Era flacara prea mare si am parlit cateva fire din puful ala. Asa ca am incercat cu un chibrit.
Si acum nu numai ca am innegrit magnetul, dar toata camera miroase a plastic ars.
Sunt curioasa cum o sa explic asta maine-daca dau peste alta vanzatoare decat cea de azi.
Ca tot e frig afara - numai bine de facut drumuri diametral opuse.

Dekadens & accident in Floreasca

Cu Vava si cu Doru. Ne oprim pe pod la Floreasca sa admiram peisajul.

Racoare, luna, lac, nestea, barardi, covrigei, stixuri. Numai bine de filmat teaserul pentru lansarea clipului.

Dar nu.

La un moment dat se aude o busitura-bubuitura, se stinge lumina pe bulevard si incepe sa iasa fum.

Ne intoarcem. O masina busita. Eu am crezut ca e un camion. Se vede foc.

Pun mana pe mobil si sun la 112.

Vava fuge spre masina sa vada daca e cineva ranit.

- Alo, ati sunat la 112 care e urgenta?

Ii explic ca a avut loc un accident pe podul de la Floreasca, ca nu stiu cati sunt in masina, ca e foc, sa cheme pompierii si asa mai departe.

Ma apropii de masina. Fum si Foc. Vava vorbeste cu soferul. Ii zice sa iasa din masina sa nu ia foc. Soferul nu iese. Vava se duce dupa el. Focul creste. Miroase a benzina. Apuc sa filmez putin cu mobilul.

Sun din nou la 112.

- Alo, ati sunat la 112, ce urgenta aveti?

- Buna ziua (de fapt era noapte, dar cine sa mai stie?) am sunat mai devreme cu accidentul din Floreasca. Puteti sa le spuneti pompierilor sa se grabeasca? Ca focul e din ce in ce mai mare..

- Ati sunat si mai devreme?

- Daaa..

- Am anuntat deja, au pornit si pompierii si ambulanta si politia si descarcerarea. Cati oameni sunt in masina?

Ma apropii de Vava.

- Cati sunt?

Vava:

- Zice ca e singur. Si soferul nu iese din masina.

- E singur, doar soferul Auziti, focul creste din ce in ce mai tare. Puteti sa ii grabiti pe pompieri va rog?

Tipa imi zice: Asteptati putin.

Aud la telefon o voce de barbat: Da, deci am anuntat pe toata lumea, e pe drum, pompierii ajung imediat. O seara buna, la revedere.

Vava se duce dupa sofer. Ii tot zice sa iasa. El – probabil in stare de soc - nu se misca. Ii zic si eu sa iasa ca a luat masina foc. Trec minute bune, timp in care ne rugam de el sa iasa. Pana la urma se duce Vava si il ia de acolo. Vine dezorientat spre mine – un tip tanar cu camasa roz, sacou si pantaloni de stofa.

Eu: Esti bine? Vino incoace sa stai jos.

El: Nu pot sa cred, sunt un prost, sunt un idiot, cum am putut sa fac asa ceva?

Eu: Dar esti bine? Te-ai ranit?

Se tot ducea spre foc.

Eu: Vino incoace si calmeaza-te! Nu te mai apropia de foc.

El: Sunt un idiot, asta sunt!

Eu: Zi mersi ca nu ai patit nimic. Ce s-a intamplat?

El: Am bagat-o tare si…fusesem cu colegii la o bere, prima zi de facultate. Si am avut viteza si am intrat nu stiu cum, sunt un prost. Am baut si eu o bere si…

Vin AMBULANTA, POLITIA si DESCARCERAREA.

Focul era deja mare. Nici urma de pompieri.

Tipul imi cere mobilul. Da un telefon. “Da, vino repede pe pod la Floreasca, am facut accident, imi pare rau, imi pare rau, iarta-ma. Am baut si eu o bere si iarta-ma te rog.”

Adevarul e ca se simteau vapori de alcool.

Se tot ducea spre foc.

Eu: Heeeeei, VINO INAPOI! Am zis sa te intorci.

Ma duc dupa el si il aduc inapoi. Era ca intr-o transa.

Termina de vorbit la telefon.

Eu: Stai aici jos si calmeaza-te. Zi mersi ca esti viu, ca nu esti ranit si ca ai scapat cu bine. Si nu te mai apropia de FOC!

El: Dar mi-e ciuda ca sunt atat de prost, mergeam prea repede si am tras de volan.

Vine cineva de la ambulanta: Vino cu noi sa ne asiguram ca e totul in regula.

Focul creste.

Intr-un final, ajung si pompierii care pana atunci ocolisera podul pe partea cealalta.

Dureaza cateva minute bune pana sting focul.

Si ma intreb acum post-eveniment: daca nu eram noi acolo, tipul asta ar fi iesit din masina?

Ultima zi de vara

PROLOG:

Abia am asteptat sa ajung acasa ca sa scot pozele si sa ma uit la video.

Azi a fost una din zilele alea "imposibile", in care am zis de cateva ori "asta nu mi se poate intampla mie".

Sa vedem:

Ma duc sa ii duc rochia Isabelei (La Chatterie)&pantofii Pixie Shoes (pe care i-am folosit in clip) - avea nevoie de ei pentru o prezentare de moda.

Nu stiu exact cum e cu parcarea, asa ca las masina pe trecerea de pietoni, la umbra. In fata scarii vad un loc liber, dar imi e lene sa mai mut masina.

Urc sus. Rochia e patata, trebuie dusa la curatatorie. Aflu ca e una eco aproape, langa Carrefour Unirii. Dau sa plec.

Isa: Si pantofii?

Eu: I-am uitat in masina.

Cobor la masina. Vad 2 locuri de parcare libere. Ma gandesc sa o mut, dar imi zic ca o sa fac asta dupa ce duc pantofii.

Termin cu pantofii, cobor iar la masina, sa o mut de pe trecerea de pietoni. Toate locurile ocupate. Nu imi vine sa cred. Am lipsit cateva secunde.

Ma urc in masina. Caut alte locuri de parcare in zona. Gasesc unul in fata unui magazin. Parchez, apoi vad ca scrie "Va rugam nu parcati, zona de aprovizionare."

Imi zic: E deja pranz, care sunt sansele sa vina aprovizionarea?

Si fix atunci apare o masina mare in spatele meu care imi da flashuri. Nu pot sa cred, e masina de aprovizionare.

Plec si de acolo. Mai incerc un loc de parcare, dar e prea ingust.

Ma duc spre Kulturhaus. Ajung pe strada. Plin de masini pana in spate si parcarea full.

Dau sa intorc masina si vine un pusti la mine:

Pustiul: Doamnaaaa, vrei un loc de parcare?

Eu: Vreau, dar vad ca e plin.

Pustiul: NU, ca am eu un loc bun, mai in spate.

Eu: Unde mai in spate?

Pustiul: Veniti dupa mine!

Nu apuc sa mai zic nimic, ca incepe sa alerge in fata masinii. Merg dupa el. Fac dreapta, spre "impinge tava". Imi arata un loc, intre alte masini inghesuite.

Eu: Pai nu pot sa parchez aici, astia cum mai ies?

Pustiul: Nu doamna, ca au loc..

Eu: Pai mie imi e frica sa nu imi zgarie masina.

In timpul asta, incercam sa vorbesc la telefon cu fotograful Andrei Tanase, care ma sunase pentru prima data. L-am rugat sa sune in 5 minute, ca era haos cu parcarea.

Vine o fata:
Doamnaaaa, lasati-o aici pe raspunderea mea!! Eu raspund de masina! Hai lasati-o aici ca va ghidam noi!

Si in timpul asta apar langa ea un baietel, o fetita - ce mai, ditamai gasca si au incep (toti!) sa ma ghideze.

Vad pe bordul masinii o broscuta de plus. Ma gandesc ca oricum nu am de gand sa le dau bani, asa ca le-o pot oferi cadou.

Le zic: Nu am bani acum, dar luati broscuta asta.

Fetele, extaziate: MULTUMIM DOAMNAAAA!

Deschid portbagajul sa iau rochia si vad ca am mai multe reviste ambition.ro, asa ca ii intreb: Vreti niste reviste?

Fetele: Daaaaa, reviste, daaaa!

Le impart revistele. Si ii vad asa fericiti si entuziasmati, ca le zic: Hai ca va aduc ceva bun cand ma intorc. Ce vreti, napolitane, pufuleti?

Fata mai mare: Orice! Ce vreti dumneavoastra!

Incui masina, plec.

Merg ce merg si la capatul strazii ma trezesc cu fata mai mare dupa mine: Auziti, da luati ceva bun pentru mine si baiatu? Sau pentru toata lumea?

Eu: Iau o punga mai mare si mancati toti.

Imi amintesc de Andrei Tanase, asa ca il sun. Nu imi raspunde. Mai merg putin. Ma suna el. Dau sa raspund si chiar atunci, intra in mine o bicicleta cu viteza destul de mare si imi zboara geanta de pe umar. Intr-o fractiune de secunda, trag de geanta, ma redresez, ma uit spre biciclist - are casti in urechi. Nu schiteaza nimic si isi continua drumul. Raspund la telefon: Da, buna, tocmai a intrat o bicicleta in mine..de fiecare data cand vorbesc cu tine la telefon se intampla ceva ciudat, ma intreb ce urmeaza..

Termin cu rochia. Merg pe strada. Un cersetor lipit de un perete ia o gura de apa - ajung in dreptul lui - si fix atunci o scuipa pe jos - si pe piciorul meu. DE CE?!? (ca sa nu mai intreb DE CE sa iei o gura de apa ca sa o scuipi??)

Imi termin treburile si ma duc la Mega Image ca sa le cumpar copiilor ceva. Le iau napolitane si biscuiti. Ma indrept spre masina.

Din capatul strazii apar alergand dupa mine cu urale, ca dupa Mos Craciun. "Ce ne-ati adus, ce ne-ati adus?"

Le dau dulciurile. Sunt asa fericiti.

Ii intreb cum ii cheama.

Ana, Elena, tot Elena, Cristi, Florin, Alex

4 dintre ei sunt frati.

Ok, le zic, si acum..tre sa scot masina de aici. Oare reusesc?

Elena: Daaaa, o dati in fata de tot si o intoarceti acolo. Ne luati si pe noi cu masina? Pana la colt?

Eu: Cum adica?

Din raspunsurile lor imi dau seama ca nu au mai mers niciodata cu masina.

Fara sa ma gandesc, zic: "Da, hai inauntru."

Se inghesuie toti 5 la mine in masina. Fratele lor mai mare ramane afara.

"tu nu vrei?", il intreb.

"nu, eu stau aici."

dau sa intorc masina si trec milimetric de zidul magazinului. Tipul dinauntru se uita la mine, apoi la cei 5 copii inghesuiti in masina: "Da unde ii duceti?"

Eu: "Pana la colt."

Se uita nesigur la mine.

Pornim masina.

(foto1: Ana si Elena; foto 2: Ana, Elena, Florin, Elena)

Elena: Putem sa dam muzica tare?

Eu: Da, hai sa dam muzica tare.

Deschidem cele 2 geamuri si - cu muzica la maxim - inaintam.

Am filmat cele 50 de secunde de fericire

episodul cu JURNALUL

Cand eram in generala era o moda: sa ai jurnal.

Colegele mele isi cumparau acea agenda mica si roz (de cele mai multe ori) cu un lacat la fel de mic care avea o cheita.

Eu nu am avut aceasta agenda. Si nu aveam cum sa o cer parintilor sau bunicilor - ca m-ar fi intrebat ce vreau sa fac cu ea. Si care e rostul unui jurnal daca nu acela de a fi SECRET?

Totusi, colegele si vecinele mele aveau. TREBUIA sa am si eu.

Locuiam la bunici in perioada scolii generale si cotrobaiam frecvent prin sertare. Gaseam tot felul de albume, caiete vechi...si intr-o zi am gasit un carnetel mic cu pagini galbene. Foaie velina. Coperta maro dintr-un fel de imitatie de piele. Cu striatii. Imediat m-am gandit ca ala avea sa fie jurnalul meu. dar trebuia sa ii gasesc o acoperire.

Asa ca am inceput sa lipesc suprize de la gume de mestecat si tatuaje. Brusc, am devenit atat de pasionata, incat lipeam si dublurile, lipeam tot ce era autocolant, nu conta. Asa am introdus in familie carnetelul meu.

Bineinteles, de la jumatate incolo am inceput sa scriu in el. Scriam cam tot ce se intampla pe la scoala, despre intrigile din clasa care atunci pareau catastrofale, despre baietii pe care ii placeam, despre cei de care ma credeam indragostita, chestii de genul asta.

Am tot scris in el.

Il tineam in sertarul de jos sub un caiet vechi de geografie.

Am scris pana i-am terminat toate foile.

Intr-o dimineata -in vacanta - ma suna bunica mea.

La un moment dat ma intreaba: "Auzi, tu ai cumva un jurnal?"

Eu: "Cum adica?"

Ea: "Adica vezi ca mama ta citeste din el. Trebuie sa ii gasesti alt loc. Dar nu ii zice ca ti-am spus. M-am gandit ca sunt lucrurile tale personale..."

am inchis telefonul. soc!

[asta nu mi se poate intampla mie, asta nu mi se poate intampla mie(...); multa vreme am privit-o pe mama circumspect, gandindu-ma oare cat a apucat sa citeasca. ]

l-am luat din sertar, l-am ascuns bine si nu am mai scris niciodata in el.

acum mi-ar placea sa il gasesc, sa revad ce scriam in el.

dar l-am ascuns atat de bine, incat e de negasit.

later edit:

Dupa 3 ore si 24 de minute l-am gasit! tot intr-un sertar de jos(!) intr-un plic, intre niste felicitari de Craciun.

si nu ma mai satur de el. Uite ca chestia asta cu LISTA DE PRIETENI exista de pe atunci.

Primul meu lesin

…a avut loc ieri dimineata. De fapt era pranz, dar ma simteam ca si cand ar fi fost dimi. Si de atunci tot am flashuri.

Ma trezesc la 8. Adorm la loc. Ma trezesc la 10. Adorm la loc. Ma trezesc la 11. Si chiar ma simt bine. Mananc niste biscuiti, saratele, beau niste apa. Gatul nu ma mai doare, febra nu am mai facut, e bine.

Pe la 15:00 iau 41 de la 1mai inspre mall sa ma vad cu B.

E foaaarte cald afara, abia adie vantul.

Ma urc. Aglomerat. Mi se face foarte cald. Nu am la mine nicio carte, asa ca incep sa imi fac vant cu mana, dar nu functioneaza. Simt nevoia sa stau jos. Si chiar cand gandesc asta, se elibereaza un loc langa mine.. care este luat repede si usor brutal de o batranica. Ma consolez cu gandul ca macar nu a fost luat de cineva tanar.

Imi e FOARTE cald si nu mai pot sta in picioare. Brusc mi se face greata. (Nu, nu in 41, nu in 41!-imi tot zic, dar greata nu asculta de referirile mele spatiale)

Ma aplec si stau pe vine. Degeaba. Oamenii se uita ciudat la mine. Ma gandesc ca poate chiar e canicula, dar atunci ceilalti oameni de ce nu au nimic? Mi se pare ca 41 merge extrem de incet, abia a ajuns la podul Grant. Ok, o sa cobor la Crangasi sa iau metroul. Macar acolo e racoare.

Se apropie Crangasi. Ma duc spre trepte. Simt un val de caldura. Greata. Val de caldura. Greata. In sfarsit SE DESCHID USILE! Pun piciorul pe prima treapta, pe a doua si BRUSC vad alb in fata ochilor si nu imi mai simt corpul. Simt cum ma clatin. Imi tiuie urechile. Printre tiuituri aud ca prin departare: Hei domnisoara, ce faci?! Alo, alo, va suiti pe mine?

Si nu reusesc sa vad nimic pentru ca totul e ALB. Nu imi simt picioarele. Asa ca blamajesc cu ultimele puteri: Cred ca mi s-a facut rau. (cam lung, dar nu mi-a venit o varianta mai scurta)

Si pentru cateva secunde mi se rupe filmul. Adica nu imi amintesc nimic.

Simt o mana si vad ca prin ceata o fata cu ochelari care ma ia de brat.

Am uitat sa zic: in timpul asta oamenii treceau prin mine, pe langa mine, fara sa faca NIMIC. Stiti cum e la Crangasi, coboara jumatate din 41. Ma gandesc: La naiba, astia or sa creada ca sunt beata, de asta nu vrea nimeni sa ma ajute!

Fata ma ajuta sa ma asez pe bancuta din statie. Eu dau sa ma asez (in continuare vedeam ALB).

Aud: Nu, nu aici, putin mai in spate. Ma dau mai in spate. Nu stiu cat ma mai tin picioarele. In sfarsit sunt jos – pe bancuta. Nu o vad, insa imi aud vocea infundat: Multumesc mult, multumesc mult de tot.

Apoi instinctiv imi proptesc capul intre maini, atarnand in jos si raman asa ceva vreme cu o senzatie profunda de greata, ameteala si tiuit de urechi.

Dupa niste timp (habar nu am cat a trecut), imi revine vederea. O sun pe B: Buna, cred ca am lesinat, nu mai ajung sa ne vedem.

B: Ai facut cadere de calciu, du-te la o farmacie si cere ceva.

Eu: Nu stiu daca ma tin picioarele pana la o farmacie.

Si chiar atunci vad vis-à-vis de mine o farmacie.

Mai stau vreo 5 minute si incep sa merg clatinadu-ma ca o drogata. Simt ca arat dubios, dar de data asta chiar nu am ce sa fac.

Intru in farmacie. Stiti cum turuie Ally McBeal cand e tensionata? Ei bine, eu eram de vreo 2 ori mai repezita+ametita, asa ca a iesit ceva de genul:

-Buna ziua, stiti, cred tocmai am facut o cadere de calciu, adica am vazut alb in fata ochilor, apoi am lesinat cateva secunde. Numai ca sunt sub tratament cu un antibiotic puternic, iau doza dubla de Klacid la 24 de ore si simt o amareala de ieri noapte si nu stiu exact de la ce ar putea sa fie. Ce credeti?(toate astea turuite fara pauza)

Tipa face ochii mari.

- E posibil sa fie de la antibiotic. Stati sa dau un telefon.

Se duce in spate.

Imi aduc aminte ca sunt deshidratata. Cer un pahar cu apa. Nu rece, ca ma doare gatul. Il beau pe nerasuflate. Mai cer unul. Se intoarce farmacista.

- Da, e posibil sa fie de la bila si ficat.

- Dar iau protectie.

- E antibioticul prea puternic.

- Si de-aia am lesinat?

- Cred ca da.

- Pai si ce pot sa fac?

- Stati sa vad daca mai am niste saruri…

Le cauta.

- Nu mai am.

- Deci ce pot sa iau?

- Un ceai care sa va elimine toxinele.

- Un ceai?!

- Da, de papadie.

- Ok. Deci nu am facut cadere de calciu?

- Nu cred, e de la bila. Trebuie sa schimbati antibioticul, e prea nociv.

Tot clatinandu-ma am ajuns pana acasa. Si nici acum nu stiu de la ce a fost, dar - macar - am schimbat antibioticul. Si nu - nu am mai iesit din casa de atunci. Si in toate secundele alea de alb care imi tot revin sub forma unor flashuri ma gandeam: asta nu mi se poate intampla mie! Asta nu mi se poate intampla mie! – si nu era ceva amuzant, ca pana acum..

La cersit de primavara

Eram la dus. Aud soneria. O data. De doua ori. De trei ori. Apoi in continuu plus batai in usa.
Ma sperii, zic ca s-a intamplat ceva urgent. Imi pun repede halatul pe mine si ma duc la usa. Nu ma mai uit pe vizor, deschid direct.

In fata mea, un tip mai tuciuriu la vreo 45 de ani cu 11 lei in mana.
Se uita la mine si zice sfarsit(+ragusit):
Doamna Lupescuuu..
(eu - mirata ca imi stie numele) Ce?

El: Doamnaaa Lupescuuuu...uite...
Si imi intinde 10 lei.

Ma gandesc ca poate are vreo datorie ceva si a incurcat usa.

El: Doamna Lupescu, n-aveti sa-mi dati si mie niste bani de Paste?
Si imi smulge aia 10 lei din mana.

Eu: Nu am bani la mine..

El: haideti doamna Lupescu ca dumneavoastra imi dati mereeeu.
(?!?!mentionez ca nu il mai vazusem pe omul asta in viata mea)

Eu: Imi pare rau, chiar nu am.

El: Haideti, macar o mie de lei, n-aveti o mie de lei?

Eu: (deja enervata, plus ca chiar nu aveam la indemana niciun ban. singurii bani erau foarte greeeu de accesat, undeva intr-o geanta aruncata probabil pe undeva prin dormitor) Da nu intelegi dom'ne ca nu am la mine? Nu am in casa, ce vrei sa fac??

El: Pai atunci altceva.. ca stiti vine Pastele, hai, nu vreti sa va mearga bine de Paste? Hai de sarbatori, faceti o fapta buna, dati-mi si mie o mie de lei, hai cautati o mie ca sigur aveti, o mie de lei, haideti!

Eu: Dom'ne sunt singura acasa, nu am bani la mine, nu am ce sa iti dau. Daca vrei iti dau ceva de mancare, vrei?

El: Da.

Ma duc spre bucatarie putin panicata sa nu cumva sa intre dupa mine in casa. Ma uit in frigider - nu prea aveam nimic.. pe masa fulgi de porumb, cereale, migdale...vad un croissant cu gem. Il iau p-ala si i-l duc.

El: Da ce e asta?

Eu: E un corm cu gem, nu am altceva..

El: (strambandu-se) Auzi, da niste bautura n-ai?

Eu: (deschid mai mult usa, ca sa ca sa vada baxurile de apa plata) NU vezi dom'le ca am numai apa plata, ce bautura vrei sa-ti dau?

El: Pai nu ai si tu sa-mi dai o bere, o tarie, ceva? Hai ca sa iti mearga bine de Paste!
(!!!!! nervii mei erau intinsi la maxim)

Eu: Nu am dom'ne nimic, doar apa daca vrei. Hai te rog frumos, lasa-ma..

Dau sa inchid usa, el o impinge la loc.

El: Auzi, da o rochita nu ai?

Eu: ?!?!?!??!?!

El: O rochita asa de fetita, nu ai sa imi dai?

Eu: Nu am dom'ne NICIO ROCHITA TE ROG FRUMOS DU-TE ODATA SI LASA-MA!!!

Si am incuiat usa.

Cea mai proasta pizza: Vecchia Napoli

As putea sa incep "random" (asta ca sa nu zic "casual") cu cea mai retardata receptionista, cea mai proasta livrare, cea mai proasta dicutie telefonica, cele mai proaste ingrediente, cea mai gretoasa coca, cea mai fleasca pizza...dar ar fi urat.

Asa ca ma voi rezuma la o RELATARE. Sper sa ma tina nervii sa raman cat de cat obiectiva.

Contextul e EXTREM de simplu: Mie si lui R ne era FOARTE FOAME. Atat de foame incat am mancat in 2 minute o supa si nu am simtit nimic.

Am zis sa comandam (pentru ultima oara, mereu e ultima oara) o pizza. Varianta mai simpla ca asta nu exista. De obicei luam de la Trenta. Asa ca am vrut sa mai schimbam. Un prieten ne-a dat linkul asta http://www.vecchianapoli.ro/.

MOTOR!ACTIUNE!

Ne uitam prin lista interminabila de pizza si alegem in cele din urma Pizza Pazza. Insa WE HAVE A PROBLEM. Eu nu mananc ardei. (bine, nici maslinele nu imi sunt prea dragi).

Asa ca am schitat repede 2 scenarii:

1-sunam, comandam PAZZA, o rugam sa ne puna in loc de ardei - mozarella

2. sunam, daca nu vrea sa inlocuiasca ardeiul luam CAPRICIOSA cu topping de porumb.

2* - daca tiramisul e cu frisca naturala luam unul.

R formeaza numarul. O voce pitigaiata raspunde. Vocea pitigaiata rasuna in toata camera, desi telefonul nu era dat pe speaker.

Vocea pitigaiata: Buna ziua, spuneti.

(pauza. Fara introducere, fara numele pizzeriei, fara nimic)

R: Buna ziua, as dori sa fac o comanda, o pizza..

Nici n-apuca sa spuna ce pizza ca pe fundal incepe sa sune TARE o melodie. Nu se mai aude nimic.

Vocea pitigaiata: Aloo, alo, spuneti va rog! (melodia continua pe fundal, e un amestec intre NOKIA TUNE si MARIO)

R: O pizza PAZZA medie.. daca se poate in loc de ardei sa puneti mozarella.

Vocea pitigaiata: Auzi, putem sa punem mozarella in loc de ardei? (..) Nu putem sa punem, ca mozarella e mai scumpa decat ardeiul.

R se uita contrariat la mine.

Eu: Zi-i altceva, zi-i ...ciuperci.

R: Bine atunci puneti in loc de ardei...ciuperci. Asa se poate?

Vocea pitigaiata: Unde sa punem dom'ne ciuperci, ce nu v-ajunge, ca aveti destule ingrediente, ce va mai trebuie ciuperci? Alea au apa, atarna greu. Si-asa e cea mai mare pizza a noastra, ce nevoie mai aveti de ciuperci?

R se uita exasperat la mine. Eu ii fac semn sa nu mai puna nimic.

R: Lasati atunci, fara ardei da? Lasati-o doar fara ardei. Medie, blat subtire. Si tiramisu, e din frisca naturala?

Vocea pitigaiata: Nu dom'ne e cu oua, e cu ..il facem bine aicea la noi, n-aveti treaba, e bun-e facut ca lumea!

R: Bine, si un tiramisu.

Ii da adresa.

R: In cat timp ajunge comanda?

Vocea pitigaiata: 20-30 minute.

Asteptam.Trec 30 min. 40 min. Pe la 50 min apare tipul in fata blocului.

Ne aduce pizza& tiramisu.

Fara bon.

Fara servetele.

Fara tacamuri.(pentru tiramisu)

Noi-morti de foame.

ne repezim la cutie, o deschideeem... si simt cum ma apuca dracii.

PIZZA ERA PLINA DE ARDEI. PLINA.

si nu exagerez. ziceai ca e pizza cu ardei.

Poate nu s-a inteles: eram MORTI de foame.

CU ultimele puteri ne apucam sa scarmanam pizza ca sa dam la o parte ardeiul, macar pe bucatile mele.

Daaar stai asa. Ca ardeiul nu era numai la suprafata, era si sub mozarella taiat in bucatele mici.

Incepem sa mancam. Ciupercile nu aveau niciun gust. Carnaciorii erau gretosi, aluatul era uleios. Atat de uleios, incat curgea uleiul din felie pe cutia de pizza.

La colturi era aluat tare si crocant (prea uscat, chiar), iar la mijloc era aluat UD aproape nefacut.

Un esec total. Din toate punctele de vedere.

Asa ca feriti-va de Vecchia Napoli!

Feriti-va de astia http://www.vecchianapoli.ro/pizza-bucuresti.php

Facebook versus blog

De cand totul e atat de sincronizat pe facebook, nu mai scriu pe blog.

E un fapt. Vreau sa cred ca e o etapa trecatoare si ca o sa revin la povestit. Pentru ca mi se intampla in continuare lucruri cel putin dubioase.

Si pentru ca vreau sa fac un prim pas catre "renuntarea de facebook", iata ce am primit:

Prima PANA cu masina...

...a avut loc acum ceva vreme, deci nu imi mai amintesc toate detaliile.

Cert e ca eram la Marciu acasa la "tineretului in actiune" si trebuia sa facem MOVIE NIGHT.

Numai ca aveam nevoie de proiector.

Jorj, amicul si prietenul nostru drag era inca la munca, unde avea proiector.

Ca sa salvam timp, am zis sa ma duc eu sa il iau de la sediu. Pe vremea aia - undeva la Foisorul de Foc.

Trecem la prezentul momentului.

Ajung.

Jorj intarzie.

Eu - incepatoare. Soferita buna, de altfel.

Numai ca tre sa zic (macar acum) aveam ceva emotii pentru ca era prima oara cand mergeam cu Jorj si vroiam sa ii fac o impresie buna.

Intra in masina.

Pornesc. Trebuia sa ajungem de la Foisor la Tineretului.

Eu: Nu stiu drumul.

Jorj: Lasa ca stiu eu o scurtatura pe la Hala Traian.

Eu: Nu stiu unde e Hala Traian.

El: Lasa ca iti arat eu..

Pornim.

Trebuie sa spun ca nu vad prea bine mai ales noaptea.

Iar pe vremea aceea nu purtam ochelari.

Boon. Trec pe langa o serie de cladiri si stradute necunoscute mie. Pun un cd. Ajunge la melodia Ab4-Preferences. O dau mai tare. Ce mai, o dau la maxim sa rasune in toata masina si incepem sa cantam. Mai mult eu.

E un fapt cunoscut de majoritatea soferilor ca atunci cand muzica e tare(la volum si nu numai), abilitatile lor se diminueaza. Dar eu eram incepatoare si nu imi spusese nimeni asta.

Ajungem la hala Traian.

Eu(urland caci muzica era tare) Acum ce facem?

Jorj: O tii drept in continuare.

Cresc viteza. Ajung la 50 km/h, 60 km/h, 70 km/h. Strada era micuta; era 12 noaptea si cam pustiu.

La un moment dat vad o bordura fix in fata mea.

In momentele urmatoare nu stiu exact ce s-a intamplat.

Cert e ca am vazut bordura, nu am pus frana pentru ca m-am gandit ca daca e cineva in spatele meu intra in mine, am incercat sa o ocolesc insa viteza era prea mare.

Asa ca am intrat cu 70 la ora intr-o bordura imensa de la Hala Traian pe care nu am vazut-o (?!?)

Am auzit buuuuuuuummmmvjjjjjtrrrrr, am crezut ca mi-am distrus masina, am pus frana si am luat-o pe prima la dreapta unde (EVIDENT!) era o strada cu interzis.

Am iesit din masina. Roata sfasiata. Janta mega-indoita. (pe vremea aia nici nu stiam care e janta).

M-am blocat.

M-am asezat in fund, langa roata din spate a masinii (cea din fata se desumflase/sparsese) si am inceput sa rad in hohote. Nu ma mai opream. Ziceam intruna: "Nu pot sa cred, nu pot sa cred, nu pot sa cred, nu pot sa cred, nu pot sa cred, nu pot sa cred, nu pot sa cred, mai radeam mai ziceam iar nu pot sa cred, nu pot sa cred."

Cred ca a durat vreo 10 min sa imi dau seama si sa constientizez ce se intamplase.

Se apropie niste tigani de noi: "Da' ce ati facut? V-am auzit de acolo, din magazin.."

Eu: "Nu pot sa cred ca mi s-a intamplat asta! Deci JUR nu pot sa cred! Nu am patit asta niciodata, nu stiu ce sa fac..chiar nu stiu ce sa fac.."

Jorj deja incepuse sa dea telefoane sa vina cineva sa ne ajute si sa ii anunte pe ceilalti ca vom intarzia la Movie Night.

Proaspatii nostri amici incep sa ma intrebe: Aveti roata de rezerva?

Eu: Nu stiu.

Ei: Aveti cheie de-nu stiu care?

Eu: Nu stiu..

si tot asa.

Ma duc la Jorj care tocmai termina de vb la tel.

ii zic: Eu nu stiu nimic din ce am sau nu am in masina, te rog du-te tu si vorbeste cu ei.

Ma duc la Nonstop sa cumpar o apa parca. sau stixuri. In fine..

Si de acolo iese un tip in papuci: Ce, si tu ai facut pana?

Eu: cum adica?

Tipul: pai in fiecare seara sunt cate 2-3 care fac pana sau accident aici!

Eu: serios?

Tipu: Da, acum o saptamana s-a rasturnat unu cu o masina de fitze, a venit si politia; eu le-am tot zis sa semnalizeze sa faca ceva ca nu vede nimeni bordura asta. (Mergem langa bordura) Uite si tu cat e, cat un munte. Pai io stau uite acolo (imi arata blocu de vis-a-vis) si crede-ma in fiecare seara aud cate o masina care se buseste aici de bordura..

Eu: (usurata putin) Ah, deci nu sunt singura idioata care s-a ciocnit cu bordura..

Tipu: Nuu, stai linistita, daca ai sti cati au fost inaintea ta. Si ce, tu ti-ai spart doar roata nu?

Eu: Da..

Tipu: Altii si-au busit masinile ca lumea sau au intrat in aia de pe contrasens. Mai mereu sunt accidente pe aici, io stau aici in blocu asta, stiu mai bine..

Pana la urma au scos roata de rezerva, imi lipsea nu stiu ce cheie, s-a dus unul din ei intr-un garaj sa faca rost, mi-au ridicat masina cu un cric, mi-au pus roata - provizoriu cica.

A durat ceva timp.

La final evident mi-au cerut bani.

Nu mai tin minte cat le-am dat stiu doar ca nu aveam multi bani la mine. Cred ca 20 de lei. sau 30.

Am pornit apoi spre Movie Night cu 40 km/h si nu am ridicat viteza pana in fata blocului. Imi tremurau mainile.

Apoi ... la vulcanizare a fost o alta aventura pe care o programez pentru data viitoare.

Introspectie - Asta mi se poate intampla MIE

"Asta nu mi se poate intampla mie" a pornit dintr-o maare dorinta de a nu uita ceea ce mi se intampla.

Scriam pentru mine si atat.

Inainte de AICI am avut alt blog. De fotografie.

Aveam un prieten posesiv care din-nu-stiu-ce-motive nu dorea sa imi fac blog. Asa ca mi-am facut alta adresa de mail, am pus "Hello stranger" si am inceput sa postez poze "pe furis".

Inspirata si oarecum obsedata de filmul Closer, ale carui replici le stiu pe dinafara, am inceput sa fotografiez straini. Obsedata putin(mai mult) si de Amelie - le faceam poze si incercam sa imi imaginez "povestea lor".

(am dat click pe blog si imi dau seama ca recunosc fiecare personaj, imi amintesc exact cum cand si de ce l-am remarcat. Chiar daca au trecut 3-4 ani)

Nici acum nu imi dau seama cum a inceput lumea sa afle de blog. Era secretul meu.

Ulterior a aflat si el si a urmat ditamai scandalul.

Asta era in 2007.

In 2008 ne-am despartit si mi-am facut blog adevarat.

Tot asa, fara mare tam-tam. Vroiam doar sa scriu absurditatile care mi se intamplau aproape zilnic.

Din prima am scris: "Asta nu mi se poate intampla mie".

Apoi am cautat imagini pe google, am gasit cateva care mi-au placut alb-negru si... am facut un colaj in PAINT.(pentru ca nu stiam alt program)

E chiar headerul de mai sus. A ramas asa de atunci. Si nu l-as schimba cu nimic in lume.

Am parul verde de 6 ani. Prima data l-am vopsit pe 30 noiembrie 2004. A picat intr-o marti. Era de Sf Andrei si m-am gandit ca nu au cum sa ma exmatriculeze.

Si nu numai ca nu m-au exmatriculat, dar le-a placut. Tuturor profesorilor. Si m-au incurajat sa il mai vopsesc. "Asta nu mi se poate intampla mie!" Exact asta am gandit. Mai ales ca eram in Sava.

Am avut 3 pauze de la aceasta nuanta de par, dupa cum urmeaza:

- Pauza nr. 1: La bac. Imi era frica de comisia de la oral si m-am gandit sa nu risc, asa ca l-am decolorat. De aceea in pozele de la balul de absolvire sunt Blonda.

- Pauza nr. 2: In anul 2 de facultate. Mi-am rupt piciorul la Campulung Muscel. Am stat vreo 2 luni in casa, timp in care am fost roscata si castanie. Ulterior mi-am dat seama ca trebuie sa revin la verde. Ma simteam inconfortabil cu alta nuanta de par.

- Pauza nr 3: Scandalul cu acea Alis de pe net & Mtv. M-a deranjat foarte tare tot episodul si nu vreau sa mai insist. Ideea e ca nu am vrut sa fiu asociata cu un astfel de personaj. Comparatiile apareau la tot pasul, asa ca am decis sa trec peste moment revenind pentru o scurta periada la culoarea mea naturala de par. Asa se face ca la proba orala pentru master am aparut cu parul brun.

Nu m-am simtit confortabil asa ca am revenit (din nou!) la verde.

Nu imi dau seama daca mi se intampla atatea lucruri ciudate pentru ca am parul verde sau pentru ca am un fel de a fi care le atrage. Probabil e o combinatie.

Scriu rar.

Imi pare rau. Nu stiu cand cum si de ce au inceput oamenii sa citeasca, dar am primit mesaje in care ma indemnau sa scriu mai des.

In ultima perioada mi s-au intamplat multe, nu pot sa tin pasul cu ele in scris. Chiar nu pot. "asta nu mi se poate intampla mie"

REGRET ca de cand umblu mai mult cu masina mi s-au imputinat fazele de genul "straini dubiosi care intra in vorba cu mine".

Autobuzul si metroul erau niste surse inepuizabile de umor si de material pentru blog. Imi e dor.

Ca sa raspund altor nedumeriri: NU am inventat vreodata ceva, toate intamplarile au avut loc in realitate. De aceea nu postez frecvent, de aceea nu am un ritm constant. scriu cand mi se intampla. e foarte simplu.

si nu, nu numai mie mi se intampla chestii incredibile.

Magda, Nadia, Lu (Luisa Lezeriuc), Cili, Alecs sunt persoane pe care le cunosc si care patesc frecvent lucruri de tipul "Asta nu mi se poate intampla mie".

Fara nicio legatura, FACETI DIFERENTA INTRE LATURA PROFESIONALA A UNUI OM SI LATURA PERSONALA.

in general, dar mai ales in particular.

(De fiecare data cand scriu/vad cuvantul "Introspectie" ma gandesc automat la Tudor, pentru ca avea el un text care se numea asa. Nici nu mai stiu despre ce era vorba, dar mi-a ramas in cap introspectie, introspectie)

in rest, sper sa revin. vreau - de luni bune- sa scriu despre batranelul din troleu care a starnit un intreg batalion de pensionari impotriva mea.

vreau vreau vreau

Marea schimbare din 2010

Primul popas - DEKADENS

Noiembrie 2009

Lucram intr-un club, ma ocupam de evenimente si intr-o seara am ramas pana la 5 dimineata cu mai multi invitati-artisti. Si unul din ei – sa ii zicem H – propune sa vorbim despre muzica si ma intreaba “Da tu ce muzica asculti?”

Si am sarit in sus, pentru ca urasc intrebarea asta, pentru ca nu poti sa pui muzica in sertare pe caprarii, sa zici: io ascult PUNK si sa inchizi subiectul. Si dupa ce am tot discutat in contradictoriu despre trupe preferate si trupe pe care le asculti in anumite stari ii spun ca eu de fapt cant intr-o trupa micuta care se numeste GRIN.

Avusesem si cateva concerte intr-o cafenea si intr-un club, compuneam, mai cantam in Gradina Botanica.

Si H imi spune:

“Si nu ai vrea sa canti intr-o trupa mai mare? Am un prieten care isi cauta solista si la cum te vad eu pe tine cred ca te-ai potrivi.“

Eu: Dar nici nu m-ai auzit cantand..

H: Hai ca iti las numarul lui daca vrei si vorbiti voi..

Eu: Nu mersi, chiar nu ma intereseaza. Da-mi mai bine numarul tau si daca vreodata ma tenteaza te sun..

Imi da numarul.

Eu: Cum ziceai ca se numeste trupa?

H: Dekadens. Vezi pe myspace.

Ajung acasa. Intru pe net. Ascult 2 melodii. Imi place ce aud.. Ma bag la somn. Si uit de Dekadens.

Ianuarie 2010

Dupa Revelion merg intr-un bar cu mai multi amici. Si incep sa le povestesc despre perioada in care lucram in clubul ala. (intre timp imi dadusem demisia). Cu Grin nu mai cantam aproape deloc, baietii erau ocupati cu facultatea, nu mai aveam nicio propunere de concert. Si tot povestind imi amintesc de seara in care am ramas pana la 5 dimineata. Si imi amintesc si de H. Si ma gandesc sa give it a try. Pur si simplu.

Scot mobilul si ii dau un sms:

“Buna, nu stiu daca ma mai tii minte. Sunt Andreea Verde si in primul rand vreau sa iti urez La Multi Ani. In al doilea rand, ziceai ca ai un prieten care isi cauta vocal, mai e valabila oferta?”

Imi raspunde aproape imediat. Isi aminteste de mine. Oferta mai e valabila, o sa ma sune unul din membrii trupei sa stabilim detaliile.

Nici nu apuc sa ma intorc la masa, ca imi suna mobilul.

- Salut, sunt Janin.

…to be continued

de acum intamplarile legate de trupa, de Dekadens de turnee+chestii dubioase din timpul concertelor si nu numai ... le voi publica pe blogul DEKADENS: adica aici http://dekadensmusic.wordpress.com

STAGIUNEA DE TOAMNA - SOON

am facut o pauza imensa, nu stiu cum de s-a intamplat asta.
scuza mea este : NU AM AVUT TIMP DE NIMIC, dar sunt constienta ca asa ceva nu este adevarat.

am patit multe, am parasit trupa in care cantam, m-am logodit inopinat si neoficial, am schimbat 2-3 joburi, am fost la lisabona si am nimerit FIX pe strada gay-ilor, apoi pe strada cu hasis, am inceput sa cant cu DEKADENS, am inceput sa inregistram albumul, am terminat facultatea, am fost la The Cranberries, m-am apropiat de unele persoane iar pe altele le-am sters de tot de pe lista, m-a prins radarul pentru prima data, am avut turneu in tara cu trupa, am stat pana noaptea tarziu in underworld cu despot si hefe, nu am stiut cum sa dau spaga la politie, mi-am pierdut numarul de inmatriculare, am slabit 6 kile, am inceput sa ma uit la gossip girl, am inregistrat 12 piese, o sa predau la facultatea de jurnalism, am invatat sa fac specialitati din cafea si crema de lapte, am aflat cat de misel este patronul de la Panasia, m-am imprietenit cu un coreean bucatar, m-am reintalnit pe strada cu FOTOGRAFUL nebun, am continuat sa vorbesc pe net cu IOANA POPA, fetita de 10 ani care crede ca sunt colega ei de clasa, am plecat aproape in fiecare w-end din buc, am avut concerte, am filmat un videoclip nereusit, am avut cea mai inopinata (si mai ciudata-daaar reusita) sedinta foto pentru coperta albumului.

vreau sa scriu vreau sa scriu, s-au intamplat atatea!
imi mai iau putin timp sa ma ocup de promovarea albumului, comunicate de presa, logo-uri and so on si apoi ASTA NU MI SE POATE INTAMPLA MIE iese din vacanta de vara si intra in stagiunea de toamna.