episodul cu JURNALUL

Cand eram in generala era o moda: sa ai jurnal.

Colegele mele isi cumparau acea agenda mica si roz (de cele mai multe ori) cu un lacat la fel de mic care avea o cheita.

Eu nu am avut aceasta agenda. Si nu aveam cum sa o cer parintilor sau bunicilor - ca m-ar fi intrebat ce vreau sa fac cu ea. Si care e rostul unui jurnal daca nu acela de a fi SECRET?

Totusi, colegele si vecinele mele aveau. TREBUIA sa am si eu.

Locuiam la bunici in perioada scolii generale si cotrobaiam frecvent prin sertare. Gaseam tot felul de albume, caiete vechi...si intr-o zi am gasit un carnetel mic cu pagini galbene. Foaie velina. Coperta maro dintr-un fel de imitatie de piele. Cu striatii. Imediat m-am gandit ca ala avea sa fie jurnalul meu. dar trebuia sa ii gasesc o acoperire.

Asa ca am inceput sa lipesc suprize de la gume de mestecat si tatuaje. Brusc, am devenit atat de pasionata, incat lipeam si dublurile, lipeam tot ce era autocolant, nu conta. Asa am introdus in familie carnetelul meu.

Bineinteles, de la jumatate incolo am inceput sa scriu in el. Scriam cam tot ce se intampla pe la scoala, despre intrigile din clasa care atunci pareau catastrofale, despre baietii pe care ii placeam, despre cei de care ma credeam indragostita, chestii de genul asta.

Am tot scris in el.

Il tineam in sertarul de jos sub un caiet vechi de geografie.

Am scris pana i-am terminat toate foile.

Intr-o dimineata -in vacanta - ma suna bunica mea.

La un moment dat ma intreaba: "Auzi, tu ai cumva un jurnal?"

Eu: "Cum adica?"

Ea: "Adica vezi ca mama ta citeste din el. Trebuie sa ii gasesti alt loc. Dar nu ii zice ca ti-am spus. M-am gandit ca sunt lucrurile tale personale..."

am inchis telefonul. soc!

[asta nu mi se poate intampla mie, asta nu mi se poate intampla mie(...); multa vreme am privit-o pe mama circumspect, gandindu-ma oare cat a apucat sa citeasca. ]

l-am luat din sertar, l-am ascuns bine si nu am mai scris niciodata in el.

acum mi-ar placea sa il gasesc, sa revad ce scriam in el.

dar l-am ascuns atat de bine, incat e de negasit.

later edit:

Dupa 3 ore si 24 de minute l-am gasit! tot intr-un sertar de jos(!) intr-un plic, intre niste felicitari de Craciun.

si nu ma mai satur de el. Uite ca chestia asta cu LISTA DE PRIETENI exista de pe atunci.

Primul meu lesin

…a avut loc ieri dimineata. De fapt era pranz, dar ma simteam ca si cand ar fi fost dimi. Si de atunci tot am flashuri.

Ma trezesc la 8. Adorm la loc. Ma trezesc la 10. Adorm la loc. Ma trezesc la 11. Si chiar ma simt bine. Mananc niste biscuiti, saratele, beau niste apa. Gatul nu ma mai doare, febra nu am mai facut, e bine.

Pe la 15:00 iau 41 de la 1mai inspre mall sa ma vad cu B.

E foaaarte cald afara, abia adie vantul.

Ma urc. Aglomerat. Mi se face foarte cald. Nu am la mine nicio carte, asa ca incep sa imi fac vant cu mana, dar nu functioneaza. Simt nevoia sa stau jos. Si chiar cand gandesc asta, se elibereaza un loc langa mine.. care este luat repede si usor brutal de o batranica. Ma consolez cu gandul ca macar nu a fost luat de cineva tanar.

Imi e FOARTE cald si nu mai pot sta in picioare. Brusc mi se face greata. (Nu, nu in 41, nu in 41!-imi tot zic, dar greata nu asculta de referirile mele spatiale)

Ma aplec si stau pe vine. Degeaba. Oamenii se uita ciudat la mine. Ma gandesc ca poate chiar e canicula, dar atunci ceilalti oameni de ce nu au nimic? Mi se pare ca 41 merge extrem de incet, abia a ajuns la podul Grant. Ok, o sa cobor la Crangasi sa iau metroul. Macar acolo e racoare.

Se apropie Crangasi. Ma duc spre trepte. Simt un val de caldura. Greata. Val de caldura. Greata. In sfarsit SE DESCHID USILE! Pun piciorul pe prima treapta, pe a doua si BRUSC vad alb in fata ochilor si nu imi mai simt corpul. Simt cum ma clatin. Imi tiuie urechile. Printre tiuituri aud ca prin departare: Hei domnisoara, ce faci?! Alo, alo, va suiti pe mine?

Si nu reusesc sa vad nimic pentru ca totul e ALB. Nu imi simt picioarele. Asa ca blamajesc cu ultimele puteri: Cred ca mi s-a facut rau. (cam lung, dar nu mi-a venit o varianta mai scurta)

Si pentru cateva secunde mi se rupe filmul. Adica nu imi amintesc nimic.

Simt o mana si vad ca prin ceata o fata cu ochelari care ma ia de brat.

Am uitat sa zic: in timpul asta oamenii treceau prin mine, pe langa mine, fara sa faca NIMIC. Stiti cum e la Crangasi, coboara jumatate din 41. Ma gandesc: La naiba, astia or sa creada ca sunt beata, de asta nu vrea nimeni sa ma ajute!

Fata ma ajuta sa ma asez pe bancuta din statie. Eu dau sa ma asez (in continuare vedeam ALB).

Aud: Nu, nu aici, putin mai in spate. Ma dau mai in spate. Nu stiu cat ma mai tin picioarele. In sfarsit sunt jos – pe bancuta. Nu o vad, insa imi aud vocea infundat: Multumesc mult, multumesc mult de tot.

Apoi instinctiv imi proptesc capul intre maini, atarnand in jos si raman asa ceva vreme cu o senzatie profunda de greata, ameteala si tiuit de urechi.

Dupa niste timp (habar nu am cat a trecut), imi revine vederea. O sun pe B: Buna, cred ca am lesinat, nu mai ajung sa ne vedem.

B: Ai facut cadere de calciu, du-te la o farmacie si cere ceva.

Eu: Nu stiu daca ma tin picioarele pana la o farmacie.

Si chiar atunci vad vis-à-vis de mine o farmacie.

Mai stau vreo 5 minute si incep sa merg clatinadu-ma ca o drogata. Simt ca arat dubios, dar de data asta chiar nu am ce sa fac.

Intru in farmacie. Stiti cum turuie Ally McBeal cand e tensionata? Ei bine, eu eram de vreo 2 ori mai repezita+ametita, asa ca a iesit ceva de genul:

-Buna ziua, stiti, cred tocmai am facut o cadere de calciu, adica am vazut alb in fata ochilor, apoi am lesinat cateva secunde. Numai ca sunt sub tratament cu un antibiotic puternic, iau doza dubla de Klacid la 24 de ore si simt o amareala de ieri noapte si nu stiu exact de la ce ar putea sa fie. Ce credeti?(toate astea turuite fara pauza)

Tipa face ochii mari.

- E posibil sa fie de la antibiotic. Stati sa dau un telefon.

Se duce in spate.

Imi aduc aminte ca sunt deshidratata. Cer un pahar cu apa. Nu rece, ca ma doare gatul. Il beau pe nerasuflate. Mai cer unul. Se intoarce farmacista.

- Da, e posibil sa fie de la bila si ficat.

- Dar iau protectie.

- E antibioticul prea puternic.

- Si de-aia am lesinat?

- Cred ca da.

- Pai si ce pot sa fac?

- Stati sa vad daca mai am niste saruri…

Le cauta.

- Nu mai am.

- Deci ce pot sa iau?

- Un ceai care sa va elimine toxinele.

- Un ceai?!

- Da, de papadie.

- Ok. Deci nu am facut cadere de calciu?

- Nu cred, e de la bila. Trebuie sa schimbati antibioticul, e prea nociv.

Tot clatinandu-ma am ajuns pana acasa. Si nici acum nu stiu de la ce a fost, dar - macar - am schimbat antibioticul. Si nu - nu am mai iesit din casa de atunci. Si in toate secundele alea de alb care imi tot revin sub forma unor flashuri ma gandeam: asta nu mi se poate intampla mie! Asta nu mi se poate intampla mie! – si nu era ceva amuzant, ca pana acum..

La cersit de primavara

Eram la dus. Aud soneria. O data. De doua ori. De trei ori. Apoi in continuu plus batai in usa.
Ma sperii, zic ca s-a intamplat ceva urgent. Imi pun repede halatul pe mine si ma duc la usa. Nu ma mai uit pe vizor, deschid direct.

In fata mea, un tip mai tuciuriu la vreo 45 de ani cu 11 lei in mana.
Se uita la mine si zice sfarsit(+ragusit):
Doamna Lupescuuu..
(eu - mirata ca imi stie numele) Ce?

El: Doamnaaa Lupescuuuu...uite...
Si imi intinde 10 lei.

Ma gandesc ca poate are vreo datorie ceva si a incurcat usa.

El: Doamna Lupescu, n-aveti sa-mi dati si mie niste bani de Paste?
Si imi smulge aia 10 lei din mana.

Eu: Nu am bani la mine..

El: haideti doamna Lupescu ca dumneavoastra imi dati mereeeu.
(?!?!mentionez ca nu il mai vazusem pe omul asta in viata mea)

Eu: Imi pare rau, chiar nu am.

El: Haideti, macar o mie de lei, n-aveti o mie de lei?

Eu: (deja enervata, plus ca chiar nu aveam la indemana niciun ban. singurii bani erau foarte greeeu de accesat, undeva intr-o geanta aruncata probabil pe undeva prin dormitor) Da nu intelegi dom'ne ca nu am la mine? Nu am in casa, ce vrei sa fac??

El: Pai atunci altceva.. ca stiti vine Pastele, hai, nu vreti sa va mearga bine de Paste? Hai de sarbatori, faceti o fapta buna, dati-mi si mie o mie de lei, hai cautati o mie ca sigur aveti, o mie de lei, haideti!

Eu: Dom'ne sunt singura acasa, nu am bani la mine, nu am ce sa iti dau. Daca vrei iti dau ceva de mancare, vrei?

El: Da.

Ma duc spre bucatarie putin panicata sa nu cumva sa intre dupa mine in casa. Ma uit in frigider - nu prea aveam nimic.. pe masa fulgi de porumb, cereale, migdale...vad un croissant cu gem. Il iau p-ala si i-l duc.

El: Da ce e asta?

Eu: E un corm cu gem, nu am altceva..

El: (strambandu-se) Auzi, da niste bautura n-ai?

Eu: (deschid mai mult usa, ca sa ca sa vada baxurile de apa plata) NU vezi dom'le ca am numai apa plata, ce bautura vrei sa-ti dau?

El: Pai nu ai si tu sa-mi dai o bere, o tarie, ceva? Hai ca sa iti mearga bine de Paste!
(!!!!! nervii mei erau intinsi la maxim)

Eu: Nu am dom'ne nimic, doar apa daca vrei. Hai te rog frumos, lasa-ma..

Dau sa inchid usa, el o impinge la loc.

El: Auzi, da o rochita nu ai?

Eu: ?!?!?!??!?!

El: O rochita asa de fetita, nu ai sa imi dai?

Eu: Nu am dom'ne NICIO ROCHITA TE ROG FRUMOS DU-TE ODATA SI LASA-MA!!!

Si am incuiat usa.

Cea mai proasta pizza: Vecchia Napoli

As putea sa incep "random" (asta ca sa nu zic "casual") cu cea mai retardata receptionista, cea mai proasta livrare, cea mai proasta dicutie telefonica, cele mai proaste ingrediente, cea mai gretoasa coca, cea mai fleasca pizza...dar ar fi urat.

Asa ca ma voi rezuma la o RELATARE. Sper sa ma tina nervii sa raman cat de cat obiectiva.

Contextul e EXTREM de simplu: Mie si lui R ne era FOARTE FOAME. Atat de foame incat am mancat in 2 minute o supa si nu am simtit nimic.

Am zis sa comandam (pentru ultima oara, mereu e ultima oara) o pizza. Varianta mai simpla ca asta nu exista. De obicei luam de la Trenta. Asa ca am vrut sa mai schimbam. Un prieten ne-a dat linkul asta http://www.vecchianapoli.ro/.

MOTOR!ACTIUNE!

Ne uitam prin lista interminabila de pizza si alegem in cele din urma Pizza Pazza. Insa WE HAVE A PROBLEM. Eu nu mananc ardei. (bine, nici maslinele nu imi sunt prea dragi).

Asa ca am schitat repede 2 scenarii:

1-sunam, comandam PAZZA, o rugam sa ne puna in loc de ardei - mozarella

2. sunam, daca nu vrea sa inlocuiasca ardeiul luam CAPRICIOSA cu topping de porumb.

2* - daca tiramisul e cu frisca naturala luam unul.

R formeaza numarul. O voce pitigaiata raspunde. Vocea pitigaiata rasuna in toata camera, desi telefonul nu era dat pe speaker.

Vocea pitigaiata: Buna ziua, spuneti.

(pauza. Fara introducere, fara numele pizzeriei, fara nimic)

R: Buna ziua, as dori sa fac o comanda, o pizza..

Nici n-apuca sa spuna ce pizza ca pe fundal incepe sa sune TARE o melodie. Nu se mai aude nimic.

Vocea pitigaiata: Aloo, alo, spuneti va rog! (melodia continua pe fundal, e un amestec intre NOKIA TUNE si MARIO)

R: O pizza PAZZA medie.. daca se poate in loc de ardei sa puneti mozarella.

Vocea pitigaiata: Auzi, putem sa punem mozarella in loc de ardei? (..) Nu putem sa punem, ca mozarella e mai scumpa decat ardeiul.

R se uita contrariat la mine.

Eu: Zi-i altceva, zi-i ...ciuperci.

R: Bine atunci puneti in loc de ardei...ciuperci. Asa se poate?

Vocea pitigaiata: Unde sa punem dom'ne ciuperci, ce nu v-ajunge, ca aveti destule ingrediente, ce va mai trebuie ciuperci? Alea au apa, atarna greu. Si-asa e cea mai mare pizza a noastra, ce nevoie mai aveti de ciuperci?

R se uita exasperat la mine. Eu ii fac semn sa nu mai puna nimic.

R: Lasati atunci, fara ardei da? Lasati-o doar fara ardei. Medie, blat subtire. Si tiramisu, e din frisca naturala?

Vocea pitigaiata: Nu dom'ne e cu oua, e cu ..il facem bine aicea la noi, n-aveti treaba, e bun-e facut ca lumea!

R: Bine, si un tiramisu.

Ii da adresa.

R: In cat timp ajunge comanda?

Vocea pitigaiata: 20-30 minute.

Asteptam.Trec 30 min. 40 min. Pe la 50 min apare tipul in fata blocului.

Ne aduce pizza& tiramisu.

Fara bon.

Fara servetele.

Fara tacamuri.(pentru tiramisu)

Noi-morti de foame.

ne repezim la cutie, o deschideeem... si simt cum ma apuca dracii.

PIZZA ERA PLINA DE ARDEI. PLINA.

si nu exagerez. ziceai ca e pizza cu ardei.

Poate nu s-a inteles: eram MORTI de foame.

CU ultimele puteri ne apucam sa scarmanam pizza ca sa dam la o parte ardeiul, macar pe bucatile mele.

Daaar stai asa. Ca ardeiul nu era numai la suprafata, era si sub mozarella taiat in bucatele mici.

Incepem sa mancam. Ciupercile nu aveau niciun gust. Carnaciorii erau gretosi, aluatul era uleios. Atat de uleios, incat curgea uleiul din felie pe cutia de pizza.

La colturi era aluat tare si crocant (prea uscat, chiar), iar la mijloc era aluat UD aproape nefacut.

Un esec total. Din toate punctele de vedere.

Asa ca feriti-va de Vecchia Napoli!

Feriti-va de astia http://www.vecchianapoli.ro/pizza-bucuresti.php

Facebook versus blog

De cand totul e atat de sincronizat pe facebook, nu mai scriu pe blog.

E un fapt. Vreau sa cred ca e o etapa trecatoare si ca o sa revin la povestit. Pentru ca mi se intampla in continuare lucruri cel putin dubioase.

Si pentru ca vreau sa fac un prim pas catre "renuntarea de facebook", iata ce am primit:

Prima PANA cu masina...

...a avut loc acum ceva vreme, deci nu imi mai amintesc toate detaliile.

Cert e ca eram la Marciu acasa la "tineretului in actiune" si trebuia sa facem MOVIE NIGHT.

Numai ca aveam nevoie de proiector.

Jorj, amicul si prietenul nostru drag era inca la munca, unde avea proiector.

Ca sa salvam timp, am zis sa ma duc eu sa il iau de la sediu. Pe vremea aia - undeva la Foisorul de Foc.

Trecem la prezentul momentului.

Ajung.

Jorj intarzie.

Eu - incepatoare. Soferita buna, de altfel.

Numai ca tre sa zic (macar acum) aveam ceva emotii pentru ca era prima oara cand mergeam cu Jorj si vroiam sa ii fac o impresie buna.

Intra in masina.

Pornesc. Trebuia sa ajungem de la Foisor la Tineretului.

Eu: Nu stiu drumul.

Jorj: Lasa ca stiu eu o scurtatura pe la Hala Traian.

Eu: Nu stiu unde e Hala Traian.

El: Lasa ca iti arat eu..

Pornim.

Trebuie sa spun ca nu vad prea bine mai ales noaptea.

Iar pe vremea aceea nu purtam ochelari.

Boon. Trec pe langa o serie de cladiri si stradute necunoscute mie. Pun un cd. Ajunge la melodia Ab4-Preferences. O dau mai tare. Ce mai, o dau la maxim sa rasune in toata masina si incepem sa cantam. Mai mult eu.

E un fapt cunoscut de majoritatea soferilor ca atunci cand muzica e tare(la volum si nu numai), abilitatile lor se diminueaza. Dar eu eram incepatoare si nu imi spusese nimeni asta.

Ajungem la hala Traian.

Eu(urland caci muzica era tare) Acum ce facem?

Jorj: O tii drept in continuare.

Cresc viteza. Ajung la 50 km/h, 60 km/h, 70 km/h. Strada era micuta; era 12 noaptea si cam pustiu.

La un moment dat vad o bordura fix in fata mea.

In momentele urmatoare nu stiu exact ce s-a intamplat.

Cert e ca am vazut bordura, nu am pus frana pentru ca m-am gandit ca daca e cineva in spatele meu intra in mine, am incercat sa o ocolesc insa viteza era prea mare.

Asa ca am intrat cu 70 la ora intr-o bordura imensa de la Hala Traian pe care nu am vazut-o (?!?)

Am auzit buuuuuuuummmmvjjjjjtrrrrr, am crezut ca mi-am distrus masina, am pus frana si am luat-o pe prima la dreapta unde (EVIDENT!) era o strada cu interzis.

Am iesit din masina. Roata sfasiata. Janta mega-indoita. (pe vremea aia nici nu stiam care e janta).

M-am blocat.

M-am asezat in fund, langa roata din spate a masinii (cea din fata se desumflase/sparsese) si am inceput sa rad in hohote. Nu ma mai opream. Ziceam intruna: "Nu pot sa cred, nu pot sa cred, nu pot sa cred, nu pot sa cred, nu pot sa cred, nu pot sa cred, nu pot sa cred, mai radeam mai ziceam iar nu pot sa cred, nu pot sa cred."

Cred ca a durat vreo 10 min sa imi dau seama si sa constientizez ce se intamplase.

Se apropie niste tigani de noi: "Da' ce ati facut? V-am auzit de acolo, din magazin.."

Eu: "Nu pot sa cred ca mi s-a intamplat asta! Deci JUR nu pot sa cred! Nu am patit asta niciodata, nu stiu ce sa fac..chiar nu stiu ce sa fac.."

Jorj deja incepuse sa dea telefoane sa vina cineva sa ne ajute si sa ii anunte pe ceilalti ca vom intarzia la Movie Night.

Proaspatii nostri amici incep sa ma intrebe: Aveti roata de rezerva?

Eu: Nu stiu.

Ei: Aveti cheie de-nu stiu care?

Eu: Nu stiu..

si tot asa.

Ma duc la Jorj care tocmai termina de vb la tel.

ii zic: Eu nu stiu nimic din ce am sau nu am in masina, te rog du-te tu si vorbeste cu ei.

Ma duc la Nonstop sa cumpar o apa parca. sau stixuri. In fine..

Si de acolo iese un tip in papuci: Ce, si tu ai facut pana?

Eu: cum adica?

Tipul: pai in fiecare seara sunt cate 2-3 care fac pana sau accident aici!

Eu: serios?

Tipu: Da, acum o saptamana s-a rasturnat unu cu o masina de fitze, a venit si politia; eu le-am tot zis sa semnalizeze sa faca ceva ca nu vede nimeni bordura asta. (Mergem langa bordura) Uite si tu cat e, cat un munte. Pai io stau uite acolo (imi arata blocu de vis-a-vis) si crede-ma in fiecare seara aud cate o masina care se buseste aici de bordura..

Eu: (usurata putin) Ah, deci nu sunt singura idioata care s-a ciocnit cu bordura..

Tipu: Nuu, stai linistita, daca ai sti cati au fost inaintea ta. Si ce, tu ti-ai spart doar roata nu?

Eu: Da..

Tipu: Altii si-au busit masinile ca lumea sau au intrat in aia de pe contrasens. Mai mereu sunt accidente pe aici, io stau aici in blocu asta, stiu mai bine..

Pana la urma au scos roata de rezerva, imi lipsea nu stiu ce cheie, s-a dus unul din ei intr-un garaj sa faca rost, mi-au ridicat masina cu un cric, mi-au pus roata - provizoriu cica.

A durat ceva timp.

La final evident mi-au cerut bani.

Nu mai tin minte cat le-am dat stiu doar ca nu aveam multi bani la mine. Cred ca 20 de lei. sau 30.

Am pornit apoi spre Movie Night cu 40 km/h si nu am ridicat viteza pana in fata blocului. Imi tremurau mainile.

Apoi ... la vulcanizare a fost o alta aventura pe care o programez pentru data viitoare.

Introspectie - Asta mi se poate intampla MIE

"Asta nu mi se poate intampla mie" a pornit dintr-o maare dorinta de a nu uita ceea ce mi se intampla.

Scriam pentru mine si atat.

Inainte de AICI am avut alt blog. De fotografie.

Aveam un prieten posesiv care din-nu-stiu-ce-motive nu dorea sa imi fac blog. Asa ca mi-am facut alta adresa de mail, am pus "Hello stranger" si am inceput sa postez poze "pe furis".

Inspirata si oarecum obsedata de filmul Closer, ale carui replici le stiu pe dinafara, am inceput sa fotografiez straini. Obsedata putin(mai mult) si de Amelie - le faceam poze si incercam sa imi imaginez "povestea lor".

(am dat click pe blog si imi dau seama ca recunosc fiecare personaj, imi amintesc exact cum cand si de ce l-am remarcat. Chiar daca au trecut 3-4 ani)

Nici acum nu imi dau seama cum a inceput lumea sa afle de blog. Era secretul meu.

Ulterior a aflat si el si a urmat ditamai scandalul.

Asta era in 2007.

In 2008 ne-am despartit si mi-am facut blog adevarat.

Tot asa, fara mare tam-tam. Vroiam doar sa scriu absurditatile care mi se intamplau aproape zilnic.

Din prima am scris: "Asta nu mi se poate intampla mie".

Apoi am cautat imagini pe google, am gasit cateva care mi-au placut alb-negru si... am facut un colaj in PAINT.(pentru ca nu stiam alt program)

E chiar headerul de mai sus. A ramas asa de atunci. Si nu l-as schimba cu nimic in lume.

Am parul verde de 6 ani. Prima data l-am vopsit pe 30 noiembrie 2004. A picat intr-o marti. Era de Sf Andrei si m-am gandit ca nu au cum sa ma exmatriculeze.

Si nu numai ca nu m-au exmatriculat, dar le-a placut. Tuturor profesorilor. Si m-au incurajat sa il mai vopsesc. "Asta nu mi se poate intampla mie!" Exact asta am gandit. Mai ales ca eram in Sava.

Am avut 3 pauze de la aceasta nuanta de par, dupa cum urmeaza:

- Pauza nr. 1: La bac. Imi era frica de comisia de la oral si m-am gandit sa nu risc, asa ca l-am decolorat. De aceea in pozele de la balul de absolvire sunt Blonda.

- Pauza nr. 2: In anul 2 de facultate. Mi-am rupt piciorul la Campulung Muscel. Am stat vreo 2 luni in casa, timp in care am fost roscata si castanie. Ulterior mi-am dat seama ca trebuie sa revin la verde. Ma simteam inconfortabil cu alta nuanta de par.

- Pauza nr 3: Scandalul cu acea Alis de pe net & Mtv. M-a deranjat foarte tare tot episodul si nu vreau sa mai insist. Ideea e ca nu am vrut sa fiu asociata cu un astfel de personaj. Comparatiile apareau la tot pasul, asa ca am decis sa trec peste moment revenind pentru o scurta periada la culoarea mea naturala de par. Asa se face ca la proba orala pentru master am aparut cu parul brun.

Nu m-am simtit confortabil asa ca am revenit (din nou!) la verde.

Nu imi dau seama daca mi se intampla atatea lucruri ciudate pentru ca am parul verde sau pentru ca am un fel de a fi care le atrage. Probabil e o combinatie.

Scriu rar.

Imi pare rau. Nu stiu cand cum si de ce au inceput oamenii sa citeasca, dar am primit mesaje in care ma indemnau sa scriu mai des.

In ultima perioada mi s-au intamplat multe, nu pot sa tin pasul cu ele in scris. Chiar nu pot. "asta nu mi se poate intampla mie"

REGRET ca de cand umblu mai mult cu masina mi s-au imputinat fazele de genul "straini dubiosi care intra in vorba cu mine".

Autobuzul si metroul erau niste surse inepuizabile de umor si de material pentru blog. Imi e dor.

Ca sa raspund altor nedumeriri: NU am inventat vreodata ceva, toate intamplarile au avut loc in realitate. De aceea nu postez frecvent, de aceea nu am un ritm constant. scriu cand mi se intampla. e foarte simplu.

si nu, nu numai mie mi se intampla chestii incredibile.

Magda, Nadia, Lu (Luisa Lezeriuc), Cili, Alecs sunt persoane pe care le cunosc si care patesc frecvent lucruri de tipul "Asta nu mi se poate intampla mie".

Fara nicio legatura, FACETI DIFERENTA INTRE LATURA PROFESIONALA A UNUI OM SI LATURA PERSONALA.

in general, dar mai ales in particular.

(De fiecare data cand scriu/vad cuvantul "Introspectie" ma gandesc automat la Tudor, pentru ca avea el un text care se numea asa. Nici nu mai stiu despre ce era vorba, dar mi-a ramas in cap introspectie, introspectie)

in rest, sper sa revin. vreau - de luni bune- sa scriu despre batranelul din troleu care a starnit un intreg batalion de pensionari impotriva mea.

vreau vreau vreau