marți, 31 iulie 2012

Trăiască diacriticele și oamenii frumoși!


Cum să nu iubești Stabucks Victoriei?

episodul 1(acum 1 lună):
Am mers cu Radu Tudoroiu să punem țara la cale.
După ce mi-am luat băutura (grande capucinno almond - ceea ce comand de obicei indiferent de anotimp), m-am dus să îmi pun scorțișoară.
Purtam o cămașă-rochie nou-nouță albă de la LaChatterie și eram hiper-atentă să nu cumva să vărs cafea pe mine. Am mers încet până la barul de condimente. NU am alunecat deși aveam niște platforme imense.

Am scos capacul și nici acum nu știu cum am vărsat toată cafeaua peste șervețele, scorțișoară, bar, podea. Am rămas ca o statuie, cu portofelul căzut pe bar holbându-mă la propria-mi cămașă. Fetele de la cafea strigau spre mine: Ia portofelul de acolo, ia-ți portofelul.
...dar eu eram axată să nu pătez cămașa și repetam obsesiv:
E prima dată când pun cămașa asta pe mine, nu pot să cred. Am fost atentă TOATĂ ziua. E prima dată...
Nu numai că personalul s-a amuzat, dar au mai făcut și glume pe seama întâmplării. Și mi-au făcut o altă băutură identică, deși fusese vina mea; nu mai zic de haosul de pe jos.

episodul 2(acum):
Mi-era super poftă de capucinno cu sirop de migdale. Așa că tot drumul mi-am repetat în gând că îmi iau cel mai mare pahar. Iar când am ajuns la casă am spus TALL.  (cel mai mic)
Plătesc, apoi mă uit la pahare și văd VENTI(cel mai mare). Întreb dacă se mai poate face ceva. Tipa schimbă paharul și comanda și nu mă lasă să mai plătesc. Zice: Lasă așa, suntem ok!
Mă uit la ea, scot o hârtie de 5 lei și îi zic: Păi și diferența de bani?
Ea: Nu e nicio diferență, lasă așa - am rezolvat.





Și acum sunt aici la Starbucks, scriu pe laptop și am un zâmbet imens pe toată fața.
Oamenii ăștia chiar știu ce fac.

(iar aici mă refer STRICT la Starbucksul de la Victoriei..pentru că am avut niște experiențe traumatizante în mod repetat la Starbucks-ul din Plaza.)