miercuri, 26 septembrie 2012

București - Verona


 București Verona Veneția 
 ...sau 4 zile fără internet. 

Știam că va fi haos din momentul în care am luat biletele și am văzut că avionul decolează la 7:45. 
Am făcut check-in online, adică am completat datele și am bifat OK la final . Am primit pe mail confirmarea.
Adică vreo 3 pagini cu destinația, orele de plecare, sosire, confirmarea de plată. Mi s-a părut puțin ciudat că nu apărea niciun cod de bare. De obicei în călătoriile mele se ocupă altcineva de printat documente, rezervări online, plată etc. 
 Așa că i-am forwardat mailul contabilei. Am întrebat-o dacă e ok. Am printat. Simplu. 

 *** 
 Ziua 1 
 Se face dimineață. Ora 5:30.  
 Nici nu știu când a trecut timpul, cert e că am ajuns în ultima clipă la aeroport.  
 Wizzair. Dau foile în grabă. 
 - Nu e bine,€“ zice tipa. Îmi trebuie biletele printate. 
 - Păi asta am primit pe mail. 
 - Nu sunt bune documentele, ați făcut check-in online? 
 - Da. 
 Caută pe net. 
 - Ba nu l-ați făcut. 
 Și a urmat o discuție cu nununu și eu - dadada. Timpul trecea și nu ajungeam la o concluzie. 
 Ok, îi zic. Ce trebuie să fac? 
 - Vă duceți la ghișeu și plătiți 15 euro de persoană. Dar grăbiți-vă că e coadă mare și îmbarcarea deja a început. 
  
Au fost cei mai grei 15 euro din viața mea, dați cu cei mai mulți nervi. Încercam să rememorez pagina de net cu secțiunile și nu înțelegeam UNDE am greșit și de ce nu am printat ce trebuia. 
  
 Am ajuns în ultima clipă la îmbarcare. Am urcat în avion. Am adormit și m-am trezit la Verona. 
  
De la aeroport am luat un autobuz până la Gară. 6 euro.  
La Gară a început distracția. Uitasem să printez o hartă sau indicațiile pentru hotel. Aveam doar strada CARLO BELVIGLIERI NR 42. 
Am cumpărat biletele de autobuz și am început să întreb de stradă. Nimeni nu știa nimic. 
Pe site-ul hotelului (Maxim) scria că e la 15 minute de mers pe jos de centru. 

Până la urmă, un tip care semăna cu Roberto Benigni a zis să luăm 70,71 sau 72. 
Prima dată șoferul a dat din umeri când a auzit Carlo Belviglieri. Apoi m-a chemat înapoi și a zis că e muuult de mers. 10 stații.  
După 25 de minute îmi spune: Cobori la următoarea și vezi că e strada paralelă. Aceea e Belviglieri. 
Așa că am coborât. Și am încercat să ajung pe strada paralelă. Spun "€œam incercat” pentru că am dat în niște curți interioare blocate cu lacătul. De 3 ori. Și de fiecare dată când mi se părea că mai e puțin și ajung, apărea o poartă în față. 

Așa că am ocolit mai multe străzi până am ajuns pe un bulevard care semăna cu o autostradă. 
Am mers. Am mers. Era o zonă industrială cu fabrici, multe mașini, fără oameni. Cum să fie ASTA la 15 minute de mers pe jos de centru? 

La un moment dat am văzut un magazin de mobilă. Am intrat. Pustiu. Am zis un BUONGIORNO. Nimic. După câteva minute a apărut un domn. Îl întreb de Hotel Maxim. 
 - Mergi înainte și la un moment dat o să vezi un supermarchet PAM. Trebuie să treci prin parcarea lui și așa ajungi la hotel. Nu se poate decât prin parcare. 

Am mai mers vreo 20 de minute, convinsă că am greșit drumul. 
Dar-ca niciodată-îl nimerisem. Am văzut supermarchetul și deasupra lui a€“ HOTELUL. Adică Hotelul era deasupra unui supermarchet? 



 În rest, a fost simplu. Cameră frumoasă. Mâncare bună. Cafea și mai bună. Internetul 13 euro. 13 euro? 
 Da, 13 euro. Doriți? 
 Nu, mulțumesc. 
 Am lăsat bagajele și am pornit prin oraș. 



 Continuarea mâine  
 (au mai rămas de povestit lucruri despre Aperol, Veneția, Fabian&Chichi, carnea de cal, bătrânul de la anticariat) 



2 comentarii:

Lost in Amsterdam spunea...

Haha, antena Digi?:))

Anonim spunea...

4 zile fara net zici tu? asta dinainte de calatarie vrei sa spui poate. nu ai auzit de google maps, google street, chestii de genul asta? textul asta scris prost nu doveste decat ca ai capacitati reduse ca organizator. si pentru scris texte.