Sambata.16 iunie~20:20. Ma duc la Street Delivery. Nu gasesc loc de
parcare.
Pana la urma o las in spatele Ateneului. In timp ce fac
ultimele manevre, o tipa slaba, inalta si putin cocosata vine la mine la geamul
masinii si blamajeste ceva intr-o engleza cu accent frantuzesc.
Ies din masina, fericita ca pot sa imi exersez franceza: Are
you French?
Ea cu o voce lesinata: No, no.
Eu (confuza): Are you sure? Where are you from?
Ea: Slovenia.
Ma duc in fata masinii sa vad ce vrea de la mine.
Cu ochii in lacrimi si mana tremurata imi spune ca e terminata,
ca nu stie ce sa mai faca. Ca a fost jefuita si trebuie sa ajunga la un
workshop de psihologie la Iasi. Ca i-au furat tot: bani, carti de credit,
portofel, in timp ce isi injecta insulina – si isi ridica bluza, imi arata
intepaturile.
Ma uit la figura ei sa imi dau seama daca vorbeste serios.
Dar pare terminata pe bune: cocosata, gatuita, arata de parca a plans, cu ochii
mari si fata palida.
Imi spune ca e din Slovenia, ca la ea la ambasada e inchis,
ca umbla pe strazi si ca nimeni nu o crede. Ca toti oamenii de pana acum i-au
intors spatele si nici macar nu au ascultat-o, ca nu mai are nicio solutie, ca
ii este super rusine ca umbla asa ca o cersetoare, dar ca are nevoie de 30 de
euro ca sa ajunga la Iasi, sa plateasca nu stiu ce taxa.
Ca imi va returna banii imediat a doua zi, ca restul
colegilor ei vor ajunge cu avionul, dar ca pana atunci ea trebuie sa plateasca
acesti bani; e rusinata; isi cere scuze; e terminata; are palpitatii; nimeni nu
o crede; imi multumeste ca m-am oprit sa vorbesc cu ea.
Ma uit atent la ea, o analizez sa ma prind daca minte sau
nu.
Nu da niciun semn ca nu ar fi sincera, plus ca engleza ei nu
suna a romana. Are un accent frantuzesc, am mai zis asta. De obicei romanii vorbesc
engleza mai ruseste.
Ma uit la fata ei – nu pare romanca.
Ma gandesc ca si mie mi se intampla chestii incredibile si
de multe ori oamenii nu ma cred, ma gandesc ca daca as fi intr-o tara si mi
s-ar intampla asta probabil nu mi-ar da nimeni de pe strada bani. Ma gandesc ca
are nevoie de ajutor. Si ma mai gandesc ca daca intr-adevar toata povestea e
adevarata si eu nu o ajut – cine o sa o ajute? Ce o sa faca?
Asa ca scot portofelul si ii dau 100 ron.
Ca sa ma conving inca o data ca nu e o escrocherie, ii propun
sa facem o poza impreuna. E de acord fara sa ezite – asta imi intareste ideea
ca povestea e adevarata.
Continua sa imi povesteasca de Iasi, de psihologie, despre
oamenii care nu o crezusera.
Aduc din torpedo un cd cu Dekadens si i-l fac cadou. Imi
spune ca o sa il asculte cu drag, ca am salvat-o si ca GOD BLESS YOU – de mai
multe ori.
Ii las numarul meu de telefon si numele ca sa imi trimita
banii prin Western Union. Zice ca ma va suna urmatoarea zi intre 10-12.
Inainte sa plece imi aduc aminte ca imi spusese 30 de euro,
iar eu ii dadusem 100 ron. O intreb daca
mai are vreun ban sa completeze. Spune nu. Asa ca mai scot inca 30 de lei si ii
dau. Imi multumeste, zice iar God Bless You si imi spune ca imi va trimite
banii in euro.
Imi scrie in agenda numele ei. Mi se pare ca suna cam dubios
si ca are cam multe punctisoare, dar in fond – ce stiam eu despre Slovenia? Am
fost o data, 1 zi, in Ljubljana si asta a fost tot.
Ne uram de bine, aproape ca ne luam in brate si pornesc spre
Street Delivery fericita si implinita ca am ajutat un om. Radiam, pur si
simplu. Ma intalnesc cu prietenii, le zic ce am patit, le arat poza cu tipa.
Liviu imi zice: NU pot sa cred!! Tipa asta umbla acum un an
pe 1 mai si zicea ca e din Moldova si ca a fost jefuita!
Eu: Nu se poate sa fie aceeasi tipa, poate doar seamana..
Liviu: Iti zic sigur: EA E! Are o fata inconfundabila! S-a
tinut dupa mine juma’ de drum – i-am zis ca nu am bani si tot insista: sa
mergem la bancomat, sa mergem la bancomat.
Asta mi-a cam stricat karma. Toata seara am analizat
limbajul ei verbal si nonverbal si tot nu am gasit semne ca ar fi mintit.
Am asteptat pana duminica, zisese ca ma suna intre 10-12.
Nimic!
A trecut seara. S-a facut luni.
Tot nimic.
Si ma obsedeaza care a fost SENSUL acestei pacaleli - escrocherii pentru ca (din pacate?) la mine functioneaza principiul ala cu "everything happens for a reason".